joi, 6 mai 2010

Protest fata de o decizie disproportionata a instantei - publicarea unei decizii de noua pagini in patru cotidiane centrale

Conventia Organizatiilor de Media a luat act de faptul ca trustul Ringier Romania a fost obligat prin hotarare judecatoreasca sa publice integral (9 pagini) textul sentintei civile nr. 5039/18.06.2007 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti pe cheltuiala sa in ziarul Evenimentul zilei pe prima pagina a acestuia, sub titlul “Anunt Judiciar”, precum si sa publice aceasta hotarare in trei cotidiane centrale, Adevarul, Romania libera si Libertatea sub acelasi titlu.

Conventia Organizatiilor de Media, fidela principiilor libertatii de exprimare, considera ca potrivit practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului publicarea integrala a celor 9 pagini in regim de publicitate este o sanctiune disproportionata la adresa libertatii de exprimare si are un efect inhibitoriu major atat asupra editorului cat si asupra jurnalistului care a scris articolul incriminat. In acest sens, practica Curtii este constanta: echitatea procedurii si garantiile pe care le ofera aceasta sunt elemente ce trebuie luate in considerare atunci cand trebuie apreciata proportionalitatea atingerii aduse libertatii de exprimare garantate de articolul 10 al Conventiei (Kyprianou c. Ciprului), natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente ce trebuie avute in vedere atunci cand trebuie determinata proportionalitatea unei atingeri aduse dreptului la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 (Ceylan c. Turciei; Tammer c. Estoniei), masurile sau sanctiunile luate de autoritatile nationale sunt de natura sa descurajeze presa (Jersild c. Danemarcei).

Curtea a subliniat de multe ori faptul ca o atingere adusa libertatii de exprimare poate sa aiba un efect descurajant cu privire la exercitiul acestei libertati (Brasilier c. Frantei).

Consideram ca in cazul de fata sanctiunea poate produce acest efect descurajant, fiind disproportionata astfel incat publicarea dispozitivului hotararii ar fi suficienta si in masura sa satisfaca exigentele CEDO si ale practicii judiciare in materia art. 10 privind libertatea de exprimare.

Conventia Organizatiilor de Media
www.organizatiimedi a.ro

contact: 021 313 40 47

***

Decizia instantei a venit ca urmare a unui proces declansat in 2005 impotriva ziarului Evenimentul Zilei. Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 2 Bucuresti, sectia civila, sub nr. 10944/ 2005, reclamantul Sorin Rosca Stanescu a chemat in judecata pe parata SC Ringier Romania SA la data de 17.08.2005, solicitand sa se constate indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale (art. 998 – art. 999 Cod civil). Ca efect al indeplinirii acestor conditii, a cerut instantei sa sanctioneze parata in sensul de a publica textul integral al hotararii in ziarul pe care aceasta il editeaza – Evenimentul Zilei, pe prima pagina a acestuia , cu titlul de “Anunt judiciar”, cu aceleasi caractere cu care sunt tiparite articole aparute in aceeasi publicatie. Reclamantul a mai cerut ca parata Ringier SA sa fie obligata sa asigure tot pe cheltuiala sa, publicarea hotararii judecatoresti si in alte trei cotidiene centrale, Adevarul, Romania Libera si Libertatea, sub acelasi titlu si cu aceleasi caractere cu care sunt tiparite articole aparute in aceste publicatii. Reclamantul nu a solicitat sume de bani drept despagubire de la parata Ringier.

In motivare, reclamantul a aratat ca prin intermediul ziarului Evenimentul Zilei, editat la acea vreme de SC Ringier Romania SA, aceasta a lansat doua articole denigratoare la adresa sa, anuntate pe prima pagina a ziarului din 11.08. 2005, sub titlul "Basescu si santajistul" si "Santaju si etajul – cazul Rosca Stanescu".
Cauza a fost pe rolul instantelor de judecata pana in anul 2009, cand prin decizie definitiva si irevocabila , Curtea de Apel Bucuresti a mentinut sentinta pronuntata pe fond de Judecatoria Sector 2. Prin sentinta data, Judecatoria sector 2 a dat castig de cauza reclamantului Sorin Rosca Stanescu, pronuntand o solutie cu caracter infamant si pecuniar (aceasta, desi reclamantul nu a solicitat in mod expres despagubiri banesti pentru pretinsul prejudiciu de imagine).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu