duminică, 26 aprilie 2009

CODURILE SUNT PENTRU TOTI CETATENII, INDIFERENT DE NIVELUL LOR DE EDUCATIE


Coalitia Opriti Codurile a solicitat Presedintelui medierea in vederea obtinerii consultarii cetatenilor

In urma intalnirii din data de 22 aprilie 2009 cu Presedintele Romaniei, coalitia Opriti codurile face urmatoarele precizari:
• Solicitarea retragerii codurilor din Parlament este fundamentata pe incalcarea legii de catre Ministerul Justitiei si Guvernul Romaniei.

Ministerul Justitiei si Guvernul Romaniei nu au supus consultarii publice proiectele finale ale celor 4 coduri, incalcand legea transparentei decizionale (Legea nr. 52/2003).
Ministerul Justitiei si Guvernul Romaniei nu au elaborat studiile de impact ale celor 4 coduri si nici tezele prealabile ale Codului Civil in termen legal, incalcand legea privind tehnica legislativa (Legea nr. 24/2000).
Ministerul Justitiei si Guvernul Romaniei nu au obtinut toate avizele necesare transmiterii proiectelor de coduri in Parlament, incalcand legea privind competentele CSM (Legea nr. 317/2004). Atragem atentia ca avizele sunt obligatorii din punctul de vedere al obtinerii lor si nu facultative.
Toate aceste nelegalitati au fost prezentate intr-un document facut public atat Presedintelui Romaniei, cat si Presedintilor celor doua camere ale Parlamentului, Guvernului Romaniei si Ministerului Justitiei. Consideram ca respectarea legii este un temei suficient si realist intr-un stat de drept.
• Consideram ca studiile de impact nu trebuie confundate cu strategia de implementare a unei legi.
• Consideram ca strategia de a ne consulta dupa adoptarea codurilor de catre Parlament nu este realista din punct de vedere legal, induce instabilitate si incertitudine in societate privind viabilitatea codurilor si respectarea lor.
• Consideram ca participarea la procesul de consultare publica nu este privilegiu pe care il au doar specialistii Ministerului Justitiei ci un drept fundamental al omului.
• Consideram ca lipsa de rating sau nivelul minim de educatie al unor cetateni nu sunt argumente valabile pentru incalcarea drepturilor omului si a legii. Mai mult, nivelul minim de educatie nu absolva persoanele care au incalcat codul penal sau cel civil de rigorile legii.
• Coalitia Opriti Codurile sustine ca argumentele aduse de Presedintele Basescu privind urgenta adoptarii codurilor in data de 15 mai 2009 nu sunt realiste. Presedintele a afirmat ca adoptarea codurilor va fi perceputa de catre Comisia Europeana ca un progres in modernizarea justitiei din Romania. Noi consideram, dimpotriva, ca adoptarea codurilor prin incalcarea legii si amenintarea Parlamentului vor fi considerate de catre Comisia Europeana ca fiind grave abateri de la dreptul comunitar si de la Charta Drepturilor Fundamentale. In lipsa unor indicii clare privind diminuarea coruptiei (mai mult scaderea pedepselor de coruptie in noul Cod penal) e putin probabil ca Romania sa aiba un raport pozitiv din partea Comisiei Europene.

Coalitia „Opriti Codurile” este formata din organizatiile: Transparency International Romania, Centrul de Resurse Juridice, Agentia pentru Monitorizare a Presei, Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale, Asociatia Jurnalistilor din Romania, Asociatia Pro-Democratia, Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale, Conventia Organizatiilor Media, Clubul Roman de Presa, Centrul de Resurse pentru Participare Publica, Fundatia Soros Romania, Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind, Centrul pentru Jurnalism Independent, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Institutul Roman de Traning, Institutul pentru Politici Publice, Organizatia Salvati Copiii, Asociatia Patronala a Editorilor Locali, Freedom House Romania, Asociatia ACCEPT, Liga Apararii Drepturilor Omului (filialele Satu Mare si Timis), Asociatia Consumatorilor de Media, Societatea Timisoara, Centrul Roman de Politici Europene.

www.cji.ro

marți, 21 aprilie 2009

Atelier de film documentar deschis tinerilor regizori, Sibiel 2009


Aristoteles Workshop, atelier de film documentar deschis tinerilor regizori, cameramani, monteuri si producatori din Europa Centrala si de Est, invita la aplicarea de dosare pentru cea de-a patra editie a sa, care se va desfasura in Sibiel, judetul Sibiu, intre 23 august si 23 septembrie.
Atelierul Aristoteles este o structura de training specializata pe filmul documentar care ofera, prin intermediul expertilor internationali invitati, consultanta la cel mai inalt nivel in conceperea, regizarea si producerea de filme documentare.
Workshopul se desfasoara pe patru module iar cei 16 participanti lucreaza in patru echipe, folosind cele mai noi tehnologii si tehnici High Definition TV. Abordarea este una creativa care incurajeaza spiritul independent, atent, inovativ si asumarea riscului artistic pentru ca studentii sa isi poata traduce ideile in documentare originale si inovative.
Va stau la dispozitie pentru orice alte informatii suplimentare.

Oana Ionita
+4 0730 040 514
coordonator comunicare
www.aworkshop.org

NOTA LJS – Potrivit informatiilor postate pe www.aworkshop.org, taxa de participare pentru programul Aristoteles Workshop este de 500 Euro si acopera cazare, masa si punerea la dispozitie a echipamentului HD de productie si post productie pe intreaga durata a atelierului.

marți, 14 aprilie 2009

OSCE MEDIA FREEDOM - POZIŢE FAŢĂ DE OBSTRUCŢIONAREA ŞI INTIMIDAREA MEDIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA /// EN


OSCE media freedom representative calls on Moldovan authorities to ensure journalists' access, investigate cases of obstruction and intimidation

http://www.osce.org/item/37232.html

VIENNA, 14 April 2009 - The OSCE Representative on Freedom of the Media, Miklos Haraszti, urged the Moldovan authorities today to secure free access for international media and allow unhindered reporting in the country.
He also called on journalists to observe the professional rules of detachment when covering events such as the demonstrations that followed last week's parliamentary elections.
"Whatever the circumstances, restrictions on media and free reporting infringe on several OSCE principles in the media sphere," Haraszti wrote in a letter sent to Moldovan Foreign Minister Andrei Stratan.
In the letter, Haraszti listed the numerous complaints from foreign and Moldovan journalists about mishandling by border services and law enforcement forces, as well as complaints involving assault and brief detention, and restrictions on access to internet services, in particular to social networking websites.
These included:
Romanian and other foreign journalists being prevented from entering Moldova on 7 and 8 April;
The assault and detention of Romanian and Moldovan journalists reporting on the scene of clashes between the demonstrators and law enforcement on 8-10 April;
Five journalists had to leave the country despite holding valid press accreditation after the Moldovan authorities changed the visa regime on 9 April;
Reported blocking of some websites on 7 April and in the morning of 8 April. Access to sites such as Facebook remains restricted.
"In the 1975 Helsinki Final Act, the participating States pledged to improve the conditions under which journalists from one participating State exercise their profession in another participating State, and provide journalists with visas," Haraszti said.
Haraszti drew the Minister's attention to his Office's recommendations on accrediting journalists and on handling the media during political demonstrations, stressing that journalists covering unauthorized or anti-governmental demonstrations should be supported by law enforcement.
"Our recommendations also call on the media workers covering the events in Moldova to visibly indicate their professional status while on duty, report objectively without inflaming the situation and refrain from becoming personally involved," he said.
"I hope that thorough and swift investigations into the alleged violations will be launched, and those accountable will be held responsible, if journalists were targeted with the aim of obstructing their reporting. That would send a strong signal that governmental over-reaction will not be tolerated in the future," Haraszti added.

luni, 13 aprilie 2009

Atac asupra democraţiei şi drepturilor omului în Republica Moldova

Declaraţie PEN Centrul Moldova

PEN Centrul din Republica Moldova, filială a Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor cu sediul la Londra, protestează energic împotriva campaniei de teroare, violenţă şi intimidare declanşată de guvernarea comunistă după alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009.
Partidul Comuniştilor a promovat în ultimii 8 ani, de când se află la putere în Republica Moldova, o politică de restrângere brutală a drepturilor omului: a suprimat libertatea de exprimare, a şicanat sistematic presa independentă, a subminat independenţa justiţiei, a susţinut măsuri de epurare pe criterii politice a funcţionarilor din administraţia de stat, a desfăşurat o ofensivă înverşunată împotriva valorilor naţionale ale Republicii Moldova, reînviind concepte staliniste cu privire la limba şi apartenenţa etnică a moldovenilor.
Recenta campanie electorală a fost marcată de numeroase încălcări ale legislaţiei, inclusiv printr-o campanie virulentă de denigrare a Opoziţiei democratice şi folosirea resurselor administrative de către Partidul Comuniştilor, fără ca toate aceste abuzuri să fie contracarate de organele abilitate să supravegheze şi să protejeze respectarea normelor legale. În scopul limitării şanselor electorale ale Opoziţiei şi al reducerii propriilor pierderi la urnele de vot, partidul de guvernământ a introdus o serie de modificări discriminatorii, antidemocratice, în legislaţia electorală, a refuzat să deschidă mai multe secţii de votare în străinătate, în beneficiul moldovenilor aflaţi la muncă peste hotare - în jur de 1 milion de oameni, potrivit estimărilor neoficiale - ignorând numeroasele demersuri interne şi recomandări ale organismelor internaţionale în această privinţă.
Starea de tensiune din societate, după 8 ani de guvernare autoritară a Partidului Comuniştilor şi a preşedintelui Vladimir Voronin, a atins apogeul în ultimele zile, ca urmare a unor mari suspiciuni legate de o masivă fraudare a alegerilor din 5 aprilie 2009 de către comunişti. Incapabilă să mai producă argumente, să susţină un dialog cu forţele politice şi cu societatea civilă, actuala putere a ales calea confruntării şi a persecuţiilor politice, încercând să abată atenţia opiniei publice de la acuzaţiile privind falsificarea alegerilor. În această cheie se cuvine a fi interpretată deturnarea protestelor paşnice ale tinerilor din ziua de 7 aprilie într-o serie de incidente violente şi tentative de distrugere a unor sedii de stat - acţiuni reprobabile, cărora forţele de ordine nu au ştiut sau nu au dorit să le facă faţă.
În acest moment, Republica Moldova arată ca un veritabil stat poliţienesc: au fost arestaţi de către poliţie circa 300 de tineri, studenţi şi liceeni, sub acuzaţia de participare la protestele antiguvernamentale. Aceşti tineri, conform propriilor declaraţii şi a relatărilor martorilor, sunt maltrataţi şi judecaţi sumar chiar în incinta secţiilor de poliţie, fără a li se respecta cele mai elementare drepturi. Violenţele şi represaliile din aceste zile au înregistrat, din păcate, şi o tragedie - decesul unui tânăr de 23 de ani în împrejurări suspecte, ce urmează a fi elucidate. Forţele de ordine au agresat jurnalişti din mass-media independente, au intimidat şi expulzat mai mulţi ziarişti străini care doreau să reflecte evenimentele post-electorale din Moldova. Guvernarea comunistă a instituit o adevărată blocadă informaţională: site-rile presei independente funcţionează cu mari dificultăţi, televiziunea de stat îşi continuă opera de dezinformare a populaţiei, difuzând exclusiv viziunea oficialităţilor asupra evenimentelor, a fost sistată emisia pe teritoriul Republicii Moldova a unor posturi de televiziune de peste hotare care au difuzat ştiri şi comentarii legate de tensiunile din ultimele zile. Protestele din 7 aprilie au servit un pretext puterii comuniste să îngheţe relaţiile cu România - stat-membru al Uniunii Europene şi al NATO - pe care a acuzat-o, fără nici un fel de dovezi, de complicitate la pretinsa tentativă de lovitură de stat organizată de Opoziţie. A fost expulzat ambasadorul român de la Chişinău, a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii români, încălcându-se acordurile pe care Republica Moldova le-a încheiat cu Uniunea Europeană. Le-a fost interzisă intrarea în propria ţară chiar şi cetăţenilor moldoveni aflaţi în România, pe motiv că ar fi potenţiali contestatari ai regimului comunist.
Având în vedere criza politică majoră instaurată în ultimele zile, Moldova PEN Centru cere cu insistenţă actualei puteri să înceteze campania de încălcare a drepturilor omului: toţi cei arestaţi sub acuzaţia de participare la protestele din 6-7 aprilie trebuie puşi în libertate, aceşti oameni au dreptul să li se asigure o judecată cinstită şi echitabilă;
Moldova PEN Centru solicită, alături de alte organizaţii civice, o anchetă internaţională imparţială care să clarifice vinovăţiile şi responsabilităţile legate de actele de violenţă şi vandalism consemnate în data de 7 aprilie, la Chişinău;
Moldova PEN Centru invită toate forţele politice să iniţieze un dialog, o comunicare reală, care să permită încetarea actualei stări de confruntare şi sciziune din societate;
Moldova PEN Centru cere autorităţilor comuniste să anuleze cenzura şi embargoul informaţional pe care le-a instaurat, să permită accesul tuturor forţelor politice şi reprezentanţilor societăţii civile la televiziunea şi la radioul de stat, să nu creeze obstacole în activitatea reprezentanţilor mass-media de peste hotare;
Moldova PEN Centru cere guvernării de la Chişinău restabilirea relaţiilor normale cu România şi anularea regimului de vize pentru cetăţenii români;
Moldova PEN Centru solicită comunităţii internaţionale, Uniunii Europene şi Statelor Unite, să sprijine revendicările legitime ale cetăţenilor moldoveni privind readucerea Republicii Moldova în albia evoluţiei democratice şi europene, să nu permită „transnistrizarea”, „bielorusizarea” acestui stat.

13 aprilie 2009, Chişinău

Coaliţia “ Opriţi Codurile!“ cere întrevedere cu preşedintele Băsescu şi dă în judecată Guvernul


Coaliţia „Opriţi Codurile”, formată din 22 de organizaţii non guvernamentale a trimis luni o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, prin care solicită o întrevedere cu şeful statului pentru clarificarea aspectelor nelegale cu privire la modul în care au fost respectate procedurile prealabile în materia Codului civil, Codului penal, Codului de procedură civilă şi Codului de procedură penală. Scrisoarea a fost transmisă preşedintelui României, ca urmare a lipsei de reacţie a Guvernului la solicitările reprezentanţilor Coaliţei, privind stoparea, respectiv retragerea celor patru coduri în Parlament.
Coaliţia consideră că intervenţia preşedintelui e necesară, deoarece în prezent, Parlamentul dezbate patru proiecte de acte normative profund viciate din perspectiva respectării condiiţiilor legale prealabile adoptării lor.
Reprezentanţii ONG-urilor susţin că Guvernul a aprobat şi transmis spre adoptare Parlamentului cele patru proiecte de coduri cu încălcarea Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi a Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, în sensul că nu au existat avizele legale necesare din partea Consiliului Economic şi Social şi nici studiile de impact aferente acestor coduri.
În ceea ce priveşte proiectul Codului civil, Coaliţia „Opriţi Codurile” este de părere că nelegalităţile au fost ceva mai ample: tezele prealabile, obligatorii a exista înainte de începerea scrierii codului, au fost adoptate la data de 2 aprilie 2009. La aceeaşi dată, Consiliul Superior al Magistraturii a dat avizul pentru proiectul Codului civil în condiţiile în care acesta trebuia să existe anterior adoptării în şedinţa de Guvern.
„Pe fond, este absolut derizorie încercarea Parlamentului de a finaliza într-o perioadă de o lună patru proiecte de o asemenea anvergură, proiecte care, după Constituţia României, sunt pietrele de temelie ale sistemului legislativ”, se arată în scrisoarea către preşedintele Traian Băsescu.
Semnatarii scrisorii doresc clarificarea invocarii termenului de 15 mai, propus de Traian Băsescu, până la care Parlamentul ar trebui să adopte cele patru acte normative, în condiţiile în care nici Comisia Europeană si nici cetăţenii nu doresc coduri afectate de vicii de procedură şi votate în pripă.
Coaliţia Opriţi Codurile a înaintat astazi, 13 aprilie 2009, o plângere în instanţă legată de încălcarea de către Guvern a legislaţiei prealabile elaborării celor patru coduri. Totodată, reprezentanţii Coaliţiei vor avea o întâlnire cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, în data de 15 aprilie, Senatul fiind fiind prima cameră sesizată de către Guvernul României cu cele patru proiecte de lege.

COD ROŞU PENTRU JURNALIŞTI ÎN REPUBLICA MOLDOVA

STIMAŢI COLEGI,
Republica Moldova a devenit de căteva săptămâni o zonă cu pericol sporit pentru jurnaliştii aflaţi în misiune prodesională. Comportamentul de până acum al poliţiei şi al organelor de securitate faţă de jurnalişti a fost disproporţionat, agresiv şi în mare parte ilegal. Autorităţile nu ţin cont de prevederile constituţionale referitoare la dreptul la libera circulaţie, lalibertatea de exprimare, la dreptul jurnaliştilor de a reflecta neângrădit de nimeni evenimente de interes public. Ele se dedau la acte de represiune şi intimidări, urmărind să facă imposibilă exercitarea misiunii profesionale.

Astăzi dimineaţă, începând cu ora 7.00, în spatele Parlamentului şi, în special, în scuarul din spatele sediului Guvernului au fost dislocate forţe importante de trupe de poliţie şi securitate dotate cu echipamente speciale. De rând cu aceste forţe îmbrăcate în uniforme, trezeşte îngrijorarea prezenţa unui detaşament numeros de persoane în civil, care zilele trecute au atacat, au agresat şi au arestat persoane care au participat la manifestaţii şi jurnalişti aflaţi în exerciţiul profesional.
S-a observat, că anume aceste persoane se dedau la provocări şi la intinmidări ale jurnaliştilor.

În aceste condiţii, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova recomandă jurnaliştilor locali şi internaţionali, aflaţi în misiune în Republica Moldova următorul comportament:
1. Membrii echipelor de radio, televiziune şi fotocorespondenţii vor purta veste având imprimate cuvântul „PRESA” sau logourile instituţiei de presă.
2. Jurnaliştii din presa scrisă/electronică vor purta la vedere legitimaţii/ecusoane care să ateste instituţia de presă pe care o reprezintă.
3. În caz de reţinere, jurnaliştii vor prezenta legitimaţii ale instituţiilor de presă, legitimaţii de membru ai Uniunii Jurnaliştilor/Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor. La prezentarea lor, autorităţile au obligaţia să dispună eliberarea imediată a jurnaliştilor.
4. Pentru a evita riscul unor leziuni, jurnaliştii vor urmări în mod deosebit să nu se interpună între manifestanţi şi forţele de ordine în cazul declanşării unei confruntări între acestea.

Valeriu Saharneanu, preşedinte
UNIUNEA JURNALIŞTILOR DIN MOLDOVA
CHIŞINĂU, 12 APRILIE 2009

vineri, 10 aprilie 2009

Escaladarea situaţiei social-politice din Moldova

Declaraţie cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din Moldova după alegerile parlamentare 5 aprilie 2009

Exprimându-ne îngrijorarea faţă de agravarea situaţiei social-politice in urma scrutinului din 5 aprilie 2009 si fiind preocupaţi de faptul că interpretările inadecvate ale acestor evenimente servesc drept justificare pentru decizii si acţiuni de natura să polarizeze si mai mult societatea, declarăm următoarele:
In ziua de 7 aprilie, in centrul Chişinăului au avut loc manifestări spontane şi paşnice care au fost folosite pentru a provoca acţiuni violente şi criminale rezultate în distrugerea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Acţiunile întreprinse de forţele de ordine nu au fost de natură să prevină actele de violenţă şi vandalism.
Condamnând in mod categoric acţiunile de violenţă şi de vandalism, considerăm inadmisibilă prezentarea tuturor acţiunilor de protest doar prin prisma acestor acţiuni criminale. In particular, este complet nejustificat transferul de responsabilitate şi de imagine de pe acţiunile grupului violent pe grupul mult mai numeros şi reprezentativ de protestatari paşnici sau pe liderii politici, unii din care, de fapt, au încercat stoparea violenţelor. Protestele paşnice nu au avut un mesaj antistatal.
In timp ce actele de violenta ce s-au produs nu pot avea nici o justificare si trebuie investigate de organele competente, considerăm că protestele paşnice au izbucnit pe fundalul suspiciunilor legate de corectitudinea alegerilor şi neîncrederea in instituţiile publice, inclusiv cele care au administrat procesul electoral, şi, fiind cauzate , în context mai larg, de nemulţumirea tinerilor faţă de situaţia social-economică, de incertitudinea într-un viitor al lor în Republica Moldova.
Declaraţiile post-electorale ale şefului statului doar au contribuit la inflamarea acestor suspiciuni şi au catalizat ieşirea in strada a cetăţenilor.
În prezent aceste acte de violenţă şi vandalism sunt exploatate din plin de către autorităţi pentru a intimida opoziţia şi societatea civilă, pentru a restricţiona libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor, şi aşa firave; autorităţile au continuat restricţionarea accesului la posturile publice de radio si TV; au restricţionat accesul la Internet, la sursele de informare. Este lansată o campanie masivă de spălare a creierilor, de compromitere a participanţilor la protestele paşnice, a opoziţiei, a purtătorilor de opinii diferite.
Folosirea de către şeful statului a unor acuzaţii extrem de grave la adresa unor lideri politici, şi calificarea acţiunilor acestora drept „puci”, „lovitură de stat”, „răsturnare anticonsituţională”, etc. înainte de orice investigaţii şi decizii ale instanţelor de judecată escaladează şi mai mult situaţia şi polarizează societatea. Prin plasarea responsabilităţii pentru cele întâmplate asupra opoziţiei politice şi a României se creează un duşman intern şi altul extern care ar putea fi utilizaţi pentru îndreptăţirea eşecurilor guvernării.
Considerăm că în Republica Moldova se creează premisele pentru instaurarea unui regim poliţienesc şi dictatorial.
Pentru a evita aprofundarea crizei politice şi economice, a preveni izolarea internaţională a ţării similară celei în care se află astăzi Belarus şi a nu compromite viitorul european al Republicii Moldova, tendinţele actuale trebuie inversate. Ieşirea din criză este imposibilă fără antrenarea unui cerc larg de actori politici, a societăţii civile şi organizaţiilor internaţionale.

Un rol aparte pentru depăşirea crizei le revine autorităţilor cărora le cerem:
- Să se abţină de la orice acţiuni şi declaraţii care vor avea drept efect deteriorarea situaţiei;
- Să renunţe la mesaje virulente în scopul creării unui cadru de dialog politic pentru depăşirea conflictului apărut.
- Să acţioneze strict în limitele legii pentru ca să nu admită noi violenţe;
- Să facă publice listele celor arestaţi şi să asigure accesul la aceştia a avocaţilor şi a organizaţiilor de protecţie a drepturilor omului;
- Să evite persecuţiile pe motive politice;
- Să pornească o investigaţie plenară, transparentă, cu participare internaţională a cauzelor care au condus la declanşarea actelor de vandalism: identificarea persoanelor care au deturnat o parte din masa de protestatari paşnici spre Preşedinţie şi Parlament; identificarea persoanelor care au provocat acţiunile violente si criminale; în ce măsură acţiunile forţelor de ordine au fost adecvate situaţiei şi conforme misiunii acestora.
- Să asigure dreptul cetăţenilor la libera circulaţie.
- Să asigure libertatea opiniei si a exprimării, inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei cetăţenilor.
- Să contribuie activ la eliminarea tuturor suspiciunilor cu privire la corectitudinea rezultatelor alegerilor parlamentare.
Ne adresăm tuturor instituţiilor de presă, dar în mod special Companiei „Tele-Radio Moldova”, să reflecte corect şi imparţial evoluţiile social-politice după alegerile din 5 aprilie cu participarea egală şi nediscriminatorie a părţilor implicate.

Chişinău, 9 aprilie 2009

Semnatari:
Arcadie Barbăroşie, Director IPP
Igor Boţan, Director ADEPT
Vitali Catană, expert IPP
Viorel Cibotaru, Director IESP
Victor Chirilă, Director programe APE
Antoniţa Fonari, Director, „ Tineri şi Liberi”
Mircea Eşanu, Alianţa Anticorupţie
Veaceslav Ioniţă, expert, IDIS-„Viitorul”
Vlad Gribincea, avocat
Vlad Lupan, expert independent
Ion Manole, Director Promo-Lex
Igor Munteanu, Director IDIS „Viitorul”
Sergiu Ostaf, expert, CREDO
Iurie Pintea, Director programe IPP
Andrei Popov, Director executiv APE
Valeriu Prohniţchi, expert economic
Eugen Revenco, Director programe APE
Victor Ursu, Director executiv, Fundaţia Soros Moldova

*Persoane care doresc să subscrie la această declaraţie sunt rugate să trimită un mesaj la adresa: declaratie@alegeliber.md, indicînd numele complet şi datele de contact.

joi, 9 aprilie 2009

JURNALIŞI ROMÂNI URMĂRIŢI LA CHIŞINĂU !


Vă informăm că, în ultimele 48 de ore, autorităţile din Republica Moldova aparţinând Ministerului de Interne şi serviciilor secrete îi caută pe jurnaliştii postului TV ANTENA 3, din Bucureşti, angajaţi ai Departamentului de Ştiri, trimişi speciali ai postului nostru pentru a reflecta alegerile din Republica Moldova şi ulterior evenimentele de la Chişinău.
Este vorba de jurnaliştii:
- DAN NIŢESCU, operator imagine, care se legitimează cu paşaport nr. 10184937, valabilitate 21.04.2005- 21.04.2010
- VICTOR CIPRIAN ALEXANDRU, asistent imagine, care se legitimează cu paşaport nr. 14330506,valabilitate 12.08.2008-12.08.2012
- PETRU TERGUŢĂ, corespondent Antena 3 în Republica Moldova, cetăţean al Republicii Moldova, care se legitimează cu paşaport nr. A3197227, posesor de viză valabilă pentru România până în 2010.
Vă informăm că cei trei jurnalişti nu au încălcat în niciun fel codul deontologic al breslei şi nu au acţionat împotriva autorităţii statului moldovean. Ei nu au făcut altceva decât să relateze obiectiv evenimentele în derulare de la Chişinău şi să transmită doar informaţii de interes public. În ciuda acestui lucru, autorităţile
statului moldovean au întreprins acţiuni de intimidare la adresa celor trei jurnalişti, încă de la debutul protestelor de la Chişinău şi înaintea introducerii vizelor pentru cetăţenii români. Cei 3 jurnalişti au fost filmaţi, urmăriţi şi controlaţi la hotelul unde sunt cazaţi.
În acest sens, vă solicităm să ne sprijiniţi în asigurarea protecţiei fizice şi în încercarea de a le facilita exercitarea atribuţiilor de jurnalist care nu ies din standardul acceptat al breslei.

Cu înaltă consideraţie,
SORIN OANCEA,

PREŞEDINTE DIRECTOR GENERAL ANTENA 3

miercuri, 8 aprilie 2009

PROTEST - 18 jurnalişti opriţi la graniţa cu Moldova

8 aprilie 2009, Bucureşti

ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei si Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie protesteaza fata de atitudinea autoritaţilor de la Chişinău care au refuzat ieri sa permita accesul jurnaliştilor români pe teritoriul Republicii Moldova. Cerem Ministerului Afacerilor Externe şi autorităţilor române să ia o poziţie oficială în acest sens.
În noaptea de 7 spre 8 aprilie, cel putin 18 jurnalişti care circulau dinspre România spre Chişinău au fost opriţi şi întorşi din drum de la punctele Galati-Giurgiuleşti şi respectiv, Oancea-Cahul. Autorităţile moldoveneşti nu au prezentat niciun motiv legal pentru refuzul accesului jurnaliştilor. Autorităţile moldoveneşti au invocat următoarele motive: lipsa unei invitaţii scrise; lipsa unei asigurări medicale speciale; lipsa unei acreditări de presă din partea Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) de la Chişinău; defecţiuni ale sistemului computerizat. Jurnaliştii aparţineau agenţiilor Associated Press, EPA, France Press, Intact Images, NewsIn, Mediafax, Reuters, ziarelor Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Ziua şi televiziunii Realitatea TV. Contactat telefonic, consulul României de la Chişinău, Ion Nuică, a spus că nu poate asista în nici un fel jurnaliştii respinşi.
Cerem autorităţilor de la Chişinău să prezinte public motivele acestor respingeri. De asemenea, să prezinte paşii legali pe care jurnaliştii străini care vor să relateze de la faţa locului trebuie să-i urmeze pentru a fi admişi în ţară şi în Chişinău.
Cerem Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti să pună la dispoziţia media din România o celulă de asistenţă şi un număr de telefon disponibil non-stop. Pe parcursul protestelor de la Chişinău ziariştii să beneficieze de asistenţa personalului consular şi să poată raporta eventuale abuzuri sau limitări ale autorităţilor moldoveneşti. Cerem Ministerului Afacerilor Externe să faca publice informaţii legate de punctele practicabile de acces în Republica Moldova şi date centralizate legate de abuzuri asupra jurnaliştilor.
Solicitam OSCE şi Comisiei Europene să facă presiuni asupra autorităţilor de la Chişinău pentru ca acestea să garanteze dreptul la liberă circulaţie, dreptul la liberă informare şi condiţii normale de lucru pentru ziarişti, indiferent de ţara de provenienţă.

Agenţia de Monitorizare a Presei – Active Watch
Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie

Contact: Stefan Candea (vicepresedinte CRJI) 0740 309 073,
Liana Ganea (coordonator de programe ActiveWatch-AMP) 0723 306 308

marți, 7 aprilie 2009

Jurnalismul de calitate reprezinta creatie intelectuala

Asociatia Jurnalistilor din Romania isi exprima dezaprobarea fata de ultimele declaratii publice ale domnilor Bogdan Hossu, liderul confederatiei sindicale “Cartel Alfa”, si Cristian Parvan, secretar general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), cu referire la aplicabilitatea prevederilor Legii dreptului de autor, nr. 8/1996 in domeniul mass-media, respectiv in profesia jurnalistilor.
Constatam ca atat domnul Bogdan Hossu, cat si domnul Cristian Parvan, tind sa-si atinga limita maximei incompetente facand aprecieri in privinta specificului unei profesii pe care nu o stapanesc si in care nu detin nicio calificare.
Asociatia Jurnalistilor din Romania solicita guvernului Romaniei, domnului prim-ministru Emil Boc, sa nu intreprinda nici un fel de initiativa legislativa de amendare a Legii dreptului de autor nr. 8/1996 in sfera aplicabilitatii acesteia in profesia de jurnalist, fara o consultare prealabila a profesionistilor din domeniu, precum si a structurilor sindicale si patronale specializate.

Cezar Ion, presedinte AJR

Colegiul Director AJR
Ovidiu Nahoi
Dan Horatiu Popa
Cristian Tudor Popescu
Stefan Radeanu
Ciprian Stoianovici
Catalin Tolontan

luni, 6 aprilie 2009

INVITAŢIE - ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ROMILOR, SIBIU 8 APRILIE


Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu vă invită să vizionaţi expoziţia de fotografie şi tradiţii "OAMENI ASEMENEA", organizată cu ocazia Zilei internaţionale a romilor. Imagini de arhivă ilustrând viaţa romilor până în anii 1950 au fost aduse pe simezele muzeului sub îngrijirea Oanei Burcea.
Dat fiind ca Liga Jurnaliştilor Sibiu este partener al evenimentului, vă invitam la vernisaj, miercuri 8 Aprilie de la ora 13, la Casa Artelor din Piaţa Mică.

COMUNICAT - COTIDIANUL TRIBUNA TREBUIE SĂ REVINĂ LA ATITUDINEA DECENTĂ


Liga Jurnaliştilor Sibiu adoptă poziţie publică faţă de stilul de presă promovat în ultimele luni de cotidianul Tribuna din Sibiu, cu privire la atacurile la persoană şi refuzul de a publica dreptul la replică solicitat de cei vizaţi în articolele defăimătoare, insultătoare şi calomniatoare.

Liga Jurnaliştilor Sibiu, urmare a monitorizărilor de presă realizate, constată promovarea unei campanii de presă îndreptată împotriva celor care, în dezbateri şi opinii publice, aduc critici unor proiecte investiţionale demarate de patronatul cotidianului Tribuna.

Liga Jurnaliştilor Sibiu constată cu îngrijorare cum, în ultimele luni, cotidianul Tribuna a devenit un spaţiu de desfiinţare publică a unor lideri de opinie din judeţul Sibiu atât din zona culturală cât şi din spaţiul civic.

Liga Jurnaliştilor Sibiu solicită patronatului Cotidianului Tribuna să înceteze atacurile la persoană şi viaţă privată, cunoscut fiind faptul că articolele tipărite şi vizate de prezentul comunicat ţintesc persoane care au opinii divergente cu patronatul publicaţiei.

Liga Jurnaliştilor Sibiu îşi exprimă speranţa că deontologia, libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi bunul simţ vor ajunge să caracterizeze din nou publicaţia, conform valorilor şi tradiţiei promovate de fondatori şi pe care cotidianul Tribuna are obligaţia să le respecte indiferent de voinţa patronatului sau conducerii administrative.

Biroul de coordonare
Vicepreşedinte Doris LUPU

miercuri, 1 aprilie 2009

180 de ani de la apariţia primelor ziare româneşti

În anul 1829, la Bucureşti şi la Iaşi apărea primele ziare româneşti – Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu şi Albina românească, editat de Gheorghe Asachi.
Aniversarea va fi marcată de cei peste 100 de participanţi la lucrările Congresului internaţional de istorie a presei, ce va avea loc la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, în perioada 2-4 aprilie 2009, la iniţiativa Asociaţiei Române de Istorie a Presei.
La această reuniune ştiinţifică participă, cu statut de invitaţi speciali prof. dr. Michael Metzeltin, director al Departamentului de Romanistică, Universitatea din Viena, membru al Academiei Române şi al celei din Austria; prof. dr. Reinhold Stipsits, Universitatea din Viena; prof. dr. Paul Danler, Universitatea din Innsbruck; Cristian Godinac, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Jurnaliştilor – Mediasind; Indira Crasnea, preşedinta Clubului Român de Presă.
Din partea Ministerul Culturii şi Cultelor participă dl. Octavian Ştireanu, secretar de stat. Patru delegaţii de specialişti din Rep. Moldova, Austria, Bulgaria şi Ucraina vor sosi la congres.
Participanţii sunt profesori, bibliotecari, cercetători, arhivişti, jurnalişti reprezentând 31 universităţi, 11 biblioteci, 10 instituţii mass media, trei muzee, trei asociaţii profesionale, dar şi institute ale Academiei Române, Arhivele Naţionale, Ministerul Educaţiei, alte instituţii reprezentative.
Congresul are cinci obiective: 1. omagierea memoriei pionierilor jurnalismului românesc; 2. bilanţul proiectului „Istoria presei din România în date”; 3. prezentarea de comunicări ştiinţifice; 4. adunarea generală a Asociaţiei române de istorie a presei; 5. lansarea de cărţi şi reviste de specialitate.
Comunicările ştiinţifice vor fi prezentate în următoarele ateliere tematice:
1. Istoria presei. Particularităţi metodologice în cercetarea domeniului.
2. Rolul şi locul presei în societatea românească.
Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” Iaşi va organiza o expoziţie de periodice.

Conf. dr. Marian Petcu,
Universitatea din Bucureşti,
vicepreşedinte al Asociaţiei române de istorie a presei.
Tel. 0721 908 566