luni, 16 martie 2009

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor cere retragerea modificărilor absurde din Codul Civil Român

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (EFJ), grupul european al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ), cere retragerea proiectului de lege al noului Cod Civil cu motivul că documentul încalcă flagrant principiile Europene cu privire la accesul la informaţie şi libertatea presei.
"O parte dintre propunerile guvernului sunt pur şi simplu absurde”, a declarat Arne König, preşedintele FEJ. “Acestea nu iau în considerare principiile de bază ale libertăţii presei”, a adăugat König.
Proiectul de lege, adoptat săptămâna trecută de Guvernul României şi apoi transmis Parlamentului spre legiferare, a fost elaborat de către Ministerul Justiţiei fără consultarea niciunei organizaţii media legal reprezentative sau a Consiliului Economic-Social. Documentul include, în capitolul „Apărarea drepturilor nepatrimoniale”, prevederi menite să restrângă accesul cetăţenilor la informaţia de interes public, precum prevederea care permite justitiei „sechestrarea, distrugerea, confiscarea sau retragerea din circulaţie a bunurilor ori a mijloacelor care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea faptei prejudiciabile”, precum computerele jurnaliştilor.
Proiectul forţează jurnaliştii să răspundă solicitărilor de replică sau rectificare "nu mai târziu de 3 zile", altfel o instanţă judecătorească ar putea să îi forţeze să publice textul replicii integral, fără să fie alterat, trunchiat ori modificat. Mai mult, ei pot doar să se apere cu declaraţii prin care indică dacă îşi menţin prezentarea faptelor ori denunţă sursele care au stat la baza întocmirii sau difuzării informaţiei.
"Un astfel de document este împotriva oricărui principiu european al libertăţii presei", a spus Arne König. "Jurnaliştii nu pot fi forţaţi de lege să răspundă la orice fel de solicitare publică şi în niciun caz nu pot fi forţaţi să îşi dezvăluie sursele pentru a-şi demonstra buna-credinţă".
Mai mult, justiţia are dreptul, în baza unei decizii judecătoreşti de urgenţă (ordonanţă preşedinţială), să dispună sechestrarea şi ştergerea documentelor probatorii ale unui jurnalist sau să îl oblige la plata de bani către o asociaţie de binefacere.
FEJ împreună cu membrul său afliat, Federaţia Jurnaliştilor din România MediaSind, sunt extrem de îngrijoraţi cu privire la acest proiect de lege şi regretă că guvernul a iniţiat un astfel de proces care ameninţă libertatea presei într-o manieră atât de şocantă în cazul în care documentul va fi legiferat în această formă.
FEJ susţine cererea FJR MediaSind de a se înlătura imediat articolele incriminate din documentul de lege.

Bucureşti, 16 martie 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu