vineri, 20 martie 2009

CONGRESUL INTERNAŢIONAL DE ISTORIE A PRESEI

1829 – 2009 / 180 de ani de presă românească

În perioada 2-4 aprilie 2009, la Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi are loc Congresul internaţional de istorie a presei, organizat în parteneriat cu Asociaţia română de istorie a presei.
Manifestarea reuneşte peste 100 de profesori universitari, bibliotecari, cercetători, arhivişti, jurnalişti din România, Republica Moldova, Austria, Bulgaria şi Ucraina, ale căror preocupări sunt cercetarea jurnalismului, în general, istoria presei româneşti, în special.
Congresul este consacrat aniversării a 180 de ani de la apariţia primelor ziare româneşti – Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu la Bucureşti şi Albina românească, editat de Gheorghe Asachi la Iaşi.
Participanţii vor dezbate dezideratele ştiinţifice din acest domeniu, proiectul naţional „Istoria presei din România în date”, vor susţine comunicări. În contextul acestui eveniment, vor fi lansate cărţi şi publicaţii de specialitate.
Comunicările ştiinţifice vor fi prezentate în următoarele ateliere tematice:
1. Istoria presei. Particularităţi metodologice în cercetarea domeniului.
2. Rolul şi locul presei în societatea românească.
Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară Iaşi va organiza o expoziţie de periodice din perioada de pionierat a presei române.
Este prima oară când România găzduieşte o manifestare ştiinţifică internaţională de o asemenea anvergură, consacrată istoriei presei.

Conf. dr. Marian Petcu,
Universitatea din Bucureşti,
vicepreşedinte al Asociaţiei române de istorie a presei.
Tel. 0721 908 566

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu