marți, 21 iunie 2011

Centrul Carter şi CJI lansează ediţia 2011 a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătăte mintală

Centrul Carter (Atlanta, SUA) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunţă editia românească 2011-2012 a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală.
Doi jurnalişti români vor beneficia de aceste burse, care le vor permite ca, timp de un an, să realizeze un proiect mediatic cu scopul de a explora şi a aduce în atenţia publicului aspecte legate de sănătatea mintală sau de bolile mintale. Bursele pentru jurnalişti sunt parte a efortului internaţional lansat de Programul de Sănătate Mintală al Centrului Carter pentru a reduce stigmatizarea şi discriminarea persoanelor care suferă de boli mintale, precum şi pentru eliminarea informaţiei incorecte sau bazate pe stereotipuri.

Pentru prima oara în istoria programului, bursele vor fi acordate unui proiect multimedia colaborativ, în care cei doi bursieri vor lucra în echipă. Acest format ia în consideraţie dezvoltarea mediului online şi urmăreşte să crească impactul public al materialelor produse de bursieri. Proiectul câştigător va fi selecţionat în baza unui concurs, de către un consiliu consultativ format din jurnalişti şi specialişti în domeniul sănătăţii mintale. Bursele presupun participarea la două reuniuni ale bursierilor Rosalynn Carter (la începutul şi la sfârşitul proiectului), asistenţa tehnică din partea Centrului Carter si a CJI pe parcursul realizării proiectului şi acces la resursele specifice (inclusiv experţi) ale celor două organizaţii. În plus, fiecare bursier va primi un sprjin financiar în valoare de 2500 EURO pentru elaborarea proiectului selectat.

Bursele sunt accesibile tuturor jurnaliştilor, indiferent de tipul de media pentru care lucrează (presa scrisă, radio, TV, online), inclusiv jurnaliştilor free-lancer. Proiectele pot include investigaţii, reportaje, analize prezentate sub forma unor pachete multi-media, care să combine textul scris cu imaginea (foto sau video) şi/sau cu materialul audio.

Candidaţii, care trebuie să depună o singură aplicaţie, comună, trebuie să demonstreze interes în domeniul sănătăţii mintale, solide abilităţi jurnalistice şi o buna cunoaştere a limbii engleze. Proiectele trebuie să răspundă unor probleme bine definite si individualizate, să descrie metodologia şi instrumentele necesare realizării activităţilor propuse şi să detalieze modul în care vor contribui la reducerea discriminării şi stigmatizării persoanelor suferind de afecţiuni mintale.

Dosarele de înscriere trebuie să conţină:

- curriculum vitae (în limba engleză) pentru ambii membri ai echipei

- o scrisoare de intenţie comună (în limba engleza)
- o descriere detaliată a proiectului propus (în limba română, vezi formularul ataşat)

- un rezumat al proiectului (obiective, activităţi, mijloace, efectul anti-stigma) (în limba engleză)

- un portofoliu de articole reprezentative ale candidaţilor (care pot fi sau nu pe tema sănătăţii mintale) (în limba romana)


Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 15 iulie 2011, prin intermediul web-siteului Centrului Carter (www.cartercenter.org). Ei trebuie să fie disponibili pentru deplasarea la Atlanta, la mijlocul lunii septembrie 2011, pentru a participa la reuniunea anuală a bursierilor. Decizia finala privind selectarea candidaţilor revine Centrului Carter şi nu poate fi contestată.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 10 iulie 2010, orele 24:00. Candidaţii care vor trece de prima fază a selecţiei vor susţine un interviu telefonic în limba engleză. 


Dosarele de înscriere se depun la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent, Bdul. Regina Elisabeta nr. 32, etaj 1, sector 5, Bucureşti sau prin e-mail, la bursecarter@cji.ro

Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv, tel: 0213111375, camen@cji.ro ;

http://www2.cji.ro/articol.php?article=1333


Bursele Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală 2010-2011 reprezintă a patra ediţie a programului pentru Romania. 

•Bursierii ediţiei 2007-2008 au fost Alexandru Ulmanu (jurnalist, cadru universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti) si Paul Radu (jurnalist, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigaţie).

•Bursierii ediţiei 2008-2009 au fost Emilia Chiscop (jurnalist, Ziarul de Iaşi) si Vlad Mixich (jurnalist, corespondent Deutsche Welle & Hotnews).

•Bursierii ediţiei 2009-2010 au fost Georgiana Ilie (jurnalist freelancer) si Răzvan Vintilescu (jurnalist freelancer).

•Bursierii ediţiei 2010-2011 au fost Hannelore Acărnulesei-Petrovai (Ziarul Hunedoreanului) si Clara Stănescu (jurnalist freelance, Craiova).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu