marți, 1 februarie 2011

Invitaţie la seminar: “Comunicarea cu mass media”

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează seminarul “Comunicarea cu mass media”, destinat reprezentanţilor organizaţiilor care se ocupă de promovarea diversităţii şi protejarea drepturilor minorităţilor şi imigranţilor.
Evenimentul va dura o zi şi jumătate, va fi susţinut de Cristina Lupu, coordonator de programe şi trainer la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), şi se va desfăşura în perioada 14 - 15 februarie 2011, la sediul CJI din str. Regina Elisabeta, nr. 32, et. 1, Bucureşti. Seminarul face parte din proiectul „Europa multiculturală în mass media”, finanţat de Uniunea Europeană, prin programul Fundamental Rights and Citizenship.
Seminarul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea comunicării dintre organizaţiile care reprezintă minorităţile şi imigranţii şi publicul acestora, prin consolidarea capacităţii organizaţiilor societăţii civile de a interacţiona cu mass media. Detalii despre curs şi informaţiile logistice vor fi transmise în timp util candidaţilor declaraţi admişi. Costurile legate de transportul, cazarea şi masa participanţilor vor fi acoperite de organizatori.
Termenul limită pentru înscrierea la cursuri este luni, 7 februarie 2011, orele 16.00. Candidaţii vor trimite un CV şi o scrisoare de intenţie din care să reiasă interesul pentru tematica seminarului şi aşteptările lor de la acesta. Înscrierile se primesc în format electronic la adresa cristina[at]cji.ro. Persoană de contact: Cristina Lupu. Telefon: 021 3111375.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu