luni, 6 septembrie 2010

JURNALISM NON-LINEAR - program intensiv de pregatire pentru jurnalistii din mediul online

Centrul pentru Jurnalism Independent  anunta organizarea in perioada octombrie – decembrie 2010, la sediul CJI din Bucuresti, a programului de pregatire JURNALISM NON-LINEAR, primul de acest fel dedicat special jurnalistilor din mediul online.

Programul combina cursurile cu practica in redactie si pune accent pe aplicarea imediata, cu rezultate vizibile (si publicabile), a cunostintelor dobandite in timpul sesiunilor de training. Programul va oferi jurnalistilor o intelegere mai buna a modului in care functioneaza „new media” si abilitati care sa le permita sa foloseasca, intr-un mod flexibil si creativ, noile tehnologii in activitatile curente. De asemenea, in cadrul pregatirii, se vor identifica si aprofunda instrumentele necesare atragerii „nativilor digitali”, ale caror obisnuinte de consum mediatic difera de cele ale „consumatorului traditional”.
Jurnalism non-linear se va desfasura in baza unei programe dezvoltate pornind de la nevoile si capacitatile mediului online din Romania si in concordanta cu tendintele internationale. Cursurile se vor desfasura in perioada 20 octombrie – 19 decembrie 2010. Descrierea cursurilor este disponibila la adresa
http://www2.cji.ro/userfiles/file/cursuri_10/descrierea%20cursurilor.pdf

Pentru inscriere, candidatii vor trimite un dosar care sa contina:
- CV - ul;
- o scrisoare de intentie in care sa descrie un proiect multimedia pe care doresc sa-l realizeze;
- pentru cei angajati, o scrisoare din partea redactiei prin care li se garanteaza participarea la toate cele patru cursuri.
-  candidatii cu experienta in domeniu pot trimite link-uri care sa ilustreze activitatea lor in domeniul multimedia.

Pentru editia 2010 a programului, gratie finantarii programului de catre CEE Trust Fund, costul programului este de 600 euro (plata se poate face in patru rate). Taxa include participarea la cele patru cursuri, asistenta online in perioada dintre cursuri, materialele de curs, acces la platforma de comunicare interna a CJI, consumabilele necesare derularii activitatilor. Toti participantii vor primi o masa pe zi (pranzul), cafea si racoritoare.

Mai multe detalii despre program si inscriere gasiti la
http://www2.cji.ro/userfiles/file/cursuri_10/jurnalism%20non-linear.pdf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu