Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un curs practic cu tema ştirea de radio: de la scriitura la citirea la microfon, în zilele de 2 şi 9 aprilie a.c., la sediul său din Bd. Regina Elisabeta nr. 32, et,1, sector 5, Bucureşti.
Acest curs intensiv se adresează studenţilor la jurnalism sau celor ce lucrează deja într-un post de radio şi doresc să se perfecţioneze. Participanţii se vor familiariza, în egală măsură, cu modul în care se elaborează o ştire de radio şi cu regulile de bază pe care le presupune lectura la microfon.
Cursul va fi susţinut de Carmen Ivanov - director de ştiri la Radio City FM - şi se va desfăşura după următorul orar:
sâmbătă, 2 aprilie, orele 10.00 - 16.00
sâmbătă, 9aprilie, orele 10.00 - 16.00
Taxa de participare este de 350 ron.
Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de motivaţie, în care să explicaţi de ce doriţi să participaţi la curs. Documentele vor fi trimise prin email (carmen@cji.ro) sau fax (021 311 1378). Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.
Înscrierile se primesc până la 31 martie a.c.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu