joi, 13 octombrie 2011

Educaţie fără bariere – A doua ediţie a Galei Persoanelor cu Dizabilităţi

Gala Persoanelor cu Dizabilităţi organizată de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation România a ajuns la a doua ediţie. Anul acesta, accentul campaniei publice, defăşurate pe o perioadă de aproape două luni, va fi pus pe educaţia şi accesul la şcoală al persoanelor cu dizabilităţi, premise pentru integrarea lor socială.
Ediţia din 2011 a Galei, organizată alături de Fundaţia Vodafone România, are loc sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, iar coproducătorul evenimentului este TVR1. Evenimentul va fi difuzat de postul public de televiziune în data de 3 decembrie 2011.
Incluziunea persoanelor cu dizabilităţi începe în şcoală!
Anul acesta, competiţia are cinci categorii de premiere: Oameni cu desăvârşire, dedicată persoanelor cu dizabilităţi care au avut împliniri remarcabile în context educativ, Angajatorii abilităţii, pentru angajatorii de pe piaţa liberă a muncii care au inclus persoanele cu dizabilităţi în activitatea lor, Promovează abilitatea, dedicată ziariştilor şi media care au prezentat corect şi au susţinut cauza persoanelor cu dizabilităţi, Porţi deschise – pentru instituţiile şi companiile care au înţeles că accesibilizarea sediilor pentru persoane cu dizabilităţi nu trebuie să rămână doar pe hârtie, şi Şcoala tututor abilităţilor – pentru a premia eforturile unităţilor de învăţământ de integrare a persoanelor cu dizabilităţi.
Propune un candidat pentru Gala Persoanelor cu Dizabilităţi
Declarăm deschise înscrierile pentru toate cele cinci categorii, înscrieri ce se vor încheia pe 10 noiembrie. Jurizarea are loc după data de 10 noiembrie. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi, care va avea loc în seara zilei de 29 noiembrie, şi, în aceeaşi zi, printr-un comunicat de presă difuzat către media centrale şi locale.
Publicul poate vota, în perioada 10 noiembrie – 25 noiembrie, numai pentru categoria “Oameni cu desăvârşire”. Candidatul cu cel mai mare număr de voturi va câştiga premiul de popularitate şi va fi invitat să participe la Gala, alături de câştigătorii desemnaţi de juriu.
Fiecare categorie va fi evaluată de un juriu separat, alcătuit din persoane care, prin activitatea şi dedicarea lor, au realizări în domeniul respectiv.
Te invităm să-i priveşti pe cei cu dizabilităţi altfel decât ai făcut-o. Îndreaptă-ţi atenţia spre ceea ce pot face, spre ceea ce oferă şi spre ceea ce ar putea deveni aceste persoane dacă ar avea sprijinul nostru real. Propune un candidat pentru categoriile de concurs şi fii alături de noi în campania de schimbare a statutului persoanelor cu dizabilităţi. Urmăriţi-ne pe site-ul campaniei şi în toate media partenere.
Eveniment organizat de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei şi Fundaţia Motivation România, alături de Fundaţia Vodafone România.
Coproducător: TVR1 Partener: Adevărul Holding Parteneri media: Adevărul, Click! Sănătate, Ştirile
Europa FM, Bucureşti FM, Radio România Regional, 24 FUN, Oops Media, România liberă, Elle, Avantaje, Psychologies, Baby.
Parteneri media online: Hotnews.ro, SmartWoman.ro, BestJobs.ro, PromoAfaceri.ro, BusinessCover.ro, Romaniapozitiva.ro, StartEvo.ro
Eveniment susţinut de: Special Olympics România, Step by Step, Media Image, IMPHOTO, Sovis Print.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu