ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, în calitatea sa de organizație care veghează la respectarea dreptului la libertatea presei, solicită premierului Emil Boc să confirme sau să infirme veridicitatea informațiilor apărute în presă, conform cărora ar fi spus despre Președintele Director General al televiziunii publice: "Trebuie schimbat, n-a făcut nimic pentru partid!”.
Astfel, conform unui articol publicat de ziarul Adevărul, premierul “Boc a răbufnit după ce şefa Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a ridicat în timpul discuţiilor din grup problema situaţiei financiare precare a TVR, pentru care ar trebui să se găsească soluţii de revigorare. < nu are un plan, n-a făcut nimic, să-l chemaţi să-l scuturaţi la comisie şi apoi mai vedem, respingem raportul TVR în plen şi putem să-l schimbăm>>, i s-ar fi adresat premierul Ralucăi Turcan”.
Solicităm premierului Emil Boc să explice public dacă a făcut sau nu astfel de afirmații în cadrul ședinței din 7 noiembrie cu deputații PDL și să exprime public care este poziția sa față de independența politică a televiziunii publice. Reamintim că organizațiile de media, organizațiile care se ocupă de bună guvernare și alți reprezentanți ai societății civile au cerut în nenumărate rânduri partidelor politice să garanteze o reală independență a serviciilor publice de radio și televiziune și să înceteze presiunile și interferențele politice în activitatea acestor instituții. Misiunea lor publică este să informeze cetățenii în chestiuni de interes public, nu să deservească drept instrumente de propagandă ale partidelor politice.
***
Articolul din Adevărul a fost publicat pe 7 noiembrie 2011 sub titlul EXCLUSIV: Boc despre şeful TVR: "Trebuie schimbat, n-a făcut nimic pentru partid!”și semnat de Valentina Deleanu