luni, 31 ianuarie 2011

Undă verde pentru aplicaţii la programul "Economic and Political Reporting from Southeast Europe 2011"

Fundaţia Robert Bosch şi Fundaţia Thomson Reuters acceptă, până în data de 7 februarie, aplicaţii în cadrul ediţiei anuale a programului "Economic and Political Reporting from Southeast Europe". Acesta a fost iniţiat în 2007, cu scopul de a sprijini analize şi informări pe problematica economică şi a îmbunătăţi acoperirea subiectelor vitale pentru dezvoltarea economică şi politică regională, dar şi în beneficiul colaborării profesionale a jurnaliştilor din sud-estul Europei.
Programul, derulat împreună cu foşti jurnalişti Reuters, include două cursuri a câte zece zile în Marea Britanie (3-15 aprilie), respectiv Germania (18-30 septembrie). De asemenea, cei 15 participanţi selectaţi vor călători la Brussels şi Berlin pentru schimburi de experienţă. Mai multe detalii şi formularele de aplicaţie sunt disponibile aici: http://www.reuterslink.org/courses/bosch_april_2011.htm.

miercuri, 26 ianuarie 2011

O nouă ediţie a Bursei pentru Excelenţă în Jurnalism

Ai o idee de anchetă despre justiţie în una din ţările din Balcani? Nu rata ocazia de a primi o bursă în valoare de 2.000 de euro, plus acoperirea cheltuielilor de documentare și călătorie, ca și de a participa la seminarii în Berlin și Viena.  
Jurnaliști din Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România și Serbia sunt invitați să participe la a cincea ediție a programului “Bursă pentru Excelență in Jurnalism” adresat jurnaliștilor din Balcani. În fiecare an, zece jurnaliști din aceste țări sunt selectați prin intermediul unei competiții deschise, pentru a primi finanțare și sprijin profesional în vederea documentării și redactării unui articol pe un subiect cu relevanță regională și europeană. Tema de anul acesta este JUSTIȚIA. Jurnaliștii interesați sunt încurajați să trateze subiectul în sens cît mai larg și original, putînd propune idei de articole care să exploreze contextul social și legal al acestei teme. Ei se pot referi, printre altele, la corupție, slaba aplicare a legii sau egalitatea de șanse în ce privește accesul la justiție. 
Proiectele vor fi selectate de către un juriu internațional, iar jurnaliștii care vor participa în program vor primi o bursă de 2.000 de euro, aceeași sumă pentru acoperirea cheltuielilor de documentare și călătorie și vor participa la două seminarii ce se vor desfășura anul acesta la Berlin și Viena. În plus, cele mai bune trei articole vor fi recompensate cu premii în valoare de 4.000, 3.000 și respectiv 1.000 de euro. Toate articolele vor fi publicate în limba engleză și în limbile țărilor participante la program. 
Informații detaliate despre programul “Bursă pentru Excelență în Jurnalism” sunt disponibile pe site-ul http://fellowship.birn.eu.com.
Data limită pentru trimiterea proiectelor este 1 martie 2011. Programul “Bursă pentru Excelență in Jurnalism” este derulat de către Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) cu sprijin financiar de la Robert Bosch Stiftung și Fundația ERSTE. Pentru detalii suplimentare, îl puteţi contacta pe Marian Chiriac, BIRN România, telefon: 0747.010.291, e-mail: marian@birn.eu.com.

joi, 23 septembrie 2010

Concursul Tineri Reporteri CICR / D.L. 1 oct a.c.


Comitetul International al Crucii Rosii (CICR) a lansat o cerere de propuneri pentru tineri pentru a participa la Concursul Tineri Reporteri CICR. Concursul ofera ocazia tinerilor (18-25 de ani) din intreaga lume de a descoperi actiunile umanitare ale CICR si de a realiza reportaje privind situatia tinerilor afectati de conflictele armate sau alte situatii/acte de violenta. Autorii celor mai bune patru reportaje vor castiga o misiune
de o saptamana la delegatiile CICR din Georgia, Liban, Liberia si Filipine. Sub indrumarea unui specialist CICR pe comunicare, candidatii selectati vor realiza un reportaj de stiri privind misiunea lor – scris sau filmat - ce va fi publicat si/sau prezentat pe diverse canale media.
Produsele finale vor fi prezentate in cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Geneva, in Elvetia, pe 8 mai 2011.

Data limita pentru inscriere este: 1 octombrie 2010

Informatii detaliate despre concurs se gasesc pe:

vineri, 10 septembrie 2010

Prigoana arunca România din Evul media în Evul mediu

ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei constată că iniţiativele legislative neserioase în legatură cu reglementarea mass media nu par să ia sfârşit în Parlament. Situaţia ar fi hilară daca nu ar fi semn al fragilităţii democraţiei din România.
Deputatul PD-L Silviu Prigoana a iniţiat o modificare la legea audiovizualului conform căreia Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ar trebui să acorde licenţe şi pentru presa scrisă şi presa on-line. Publicaţiile nu ar putea să apară fără această licenţă. CNA ar putea suspenda licenţa publicaţiei pentru o perioadă de 1,3 sau 6 luni, dacă publicaţia nu poate face proba verităţii, la o sesizare a unei persoane lezate de afirmaţiile defaimătoare. Pentru alte încălcari, publicaţiei ar putea să i se retragă licenţa. Practic, proiectul de lege al deputatului Silviu Prigoana ar permite suprimarea unor publicaţii, cu alte cuvinte reinstituie cenzura în forma ei cea mai brutală.
Dacă ar fi să luăm în serios proiectul de modificare a legii audiovizualului, el ar avea următoarele vicii:

Modificările încalcă de mai multe ori Constituţia:

În primul rând Art. 30, alin 3 şi 4 din Constituţie statuează: “Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată”. Dreptul la libertatea presei a fost considerat la începutul apariţiei acestui concept ca fiind dreptul de a înfiinţa publicaţii fără obligativitatea obţinerii unei licenţe. Acest drept de a înfiinţa publicaţii fără licenţă a fost câştigat prima oară în Anglia, în 1695. În anul 2010, doar ţări cu guverne totalitare au astfel de licenţe pentru apariţia presei scrise.
În al doilea rând, proiectul încălca articolele 11 şi 20 din Constituţie în care se stipulează faptul că acorduri internaţionale la care România este semnatară prevalează faţă de legile interne. Or România este semnatară a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO) adoptând astfel şi jurisprudenţa Curţii Europene, care este încălcată de proiect prin promovarea probei verităţii într-o formă neconformă cu practica CEDO.

În afara acestor probleme grosolane, textul mai comite câteva erori care ilustrează lipsa de profesionalism a deputatului
Pretinde, cu intenţia de a dezinforma, că modifică articole care nu există în lege, cu privire la media audiovizuală, - obligativitatea prezentării unei probe a verităţii în 10 zile de la cererea persoanei lezate, posibilitatea de a suspenda o instituţie media de la apariţie pentru nişte simple omisiuni de informare;
Dincolo de reaua intenţie, autorul este şi extrem de superficial - de exemplu, el vorbeşte despre modificarea articolului 42, un articol care nu mai există deloc în textul actualei legi, pentru că a fost abrogat prin OUG 181/2008. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul altor modificări.
Cerem instituţiei Parlamentului să examineze cu un plus de atenţie eventuale viitoare proiecte legislative propuse de acest accident al democraţiei din România.
Departamentul FreeEx
ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei