Se afișează postările cu eticheta Centrul pentru Jurnalism Independent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Centrul pentru Jurnalism Independent. Afișați toate postările

miercuri, 1 februarie 2012

Creativitate în scris

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează cursul Creativitate în scris, în perioada 11-12 februarie a.c. la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr.32, et 1, sector 5, Bucureşti (Între Liceul Lazăr si Piaţa Kogălniceanu).

Cursul se adrsează jurnaliştilor, publicitarilor sau specialiştilor în relaţii publice cu cel mult trei ani experienţă, studenţilor la jurnalism sau comunicare.
Participanţii vor conştientiza care sunt etapele prin care trecem până găsim ideea sau soluţia potrivită la o problemă; vor înţelege şi identifica blocajele în creativitate; vor aplica tehnici şi exerciţii de accelerare a creativităţii în proiectele personale sau de grup; îşi vor descoperi potenţialul creativ.

Cursul - cu o durată de 10 ore - va fi susţinut de Marinela Rata, jurnalist freelance şi trainer acreditat de CNFPA, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. A lucrat pentru Ziarul de Iaşi, Europa FM, Evenimentul Zilei şi România Liberă, iar acum colaborează cu Marie Claire.
Taxa de participare este de 250 ron.

Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de intenţie la email 
mihaela@cji.ro sau fax: 021 311 1375.

Înscrierile se primesc până la data de 9 februarie a.c.

miercuri, 25 ianuarie 2012

Eu cu cine votez? – program CJI pentru liceeni care votează pentru prima dată

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează programul “Eu cu cine votez?” dedicat elevilor de liceu care votează pentru prima oară în alegerile din 2012.

Programul constă într-o serie de patru cursuri în fiecare oraş ţintă - Alexandria, Olteniţa şi Slobozia - în care elevii vor face cunoştinţă cu procesul votării. Ei vor afla care sunt drepturile şi obligaţiile lor ca „membri ai electoratului”, cum se desfăşoară o campanie electorală, ce elemente ar trebui să analizeze pentru a-şi forma o opinie şi a ajunge la o decizie electorală. Nu mai puţin important, elevii vor afla şi care este rolul presei în campania electorală şi în derularea alegerilor, precum şi mecanismele de influenţare a opiniei publice de care uzează candidaţii şi partidele politice.
Încercăm să suplinim carenţele de educaţie democratică pe care le-am întâlnit, nu o dată, la liceenii cu care lucrăm. La 18 ani îi vedem deja dezamăgiţi, acriţi, apatici. Le râd ochii când află că pot schimba lucrurile care nu le plac. Scânteia aceea de energie încercăm s-o aducem la urne”, spune Ioana Avadani, director excecutiv al CJI.
Programul se va derula în perioada ianuarie – iunie 2012 şi se bucură de susţinerea financiară a Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, prin programul Small Grants.  

Pentru informații suplimentare despre proiect, vă rugăm să o contactați pe Cristina Lupu –Manager de comunicare și programe, la telefon: 0726.108.245 sau e-mail: cristina@cji.ro.

luni, 9 ianuarie 2012

Curs de Voice Over


Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un Curs practic de Voice Over, în perioada 29 ianuarie - 5 februarie 2012, la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr.32, et.1, sect. 5, Bucureşti. 

Cursul îşi propune să aprofundeze modalităţile de exprimare pentru orice fel de material audio care necesită o voce.
Cursanţii vor învăţa diverse tipuri de interpretare (announcer radio/tv, voice over pentru reclame, etc.) şi vor dobândi abilitatea de a-şi ajusta interpretarea în funcţie de cerinţele textului.
Cursul - cu o durată de 10 ore - va fi susţinut de 
Silviu Teodoru, Voice Over şi producător audio.
Prezentarea cursului este disponibila aici.
Taxa de participare este de 200 de lei.
Cursul se va desfăşura după următorul orar:
28 ianuarie - orele 11.00 - 14.00
29 ianuarie - orele 11.00 - 13.00
 4 februarie - orele 11.00 - 13.00
 5 februarie - orele 11.00 - 14.00
Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de intenţie la email carmen@cji.ro sau fax: 021 311 1375. 

Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

Înscrierile se primesc până la data de 26 ianuarie a.c.

vineri, 6 ianuarie 2012

Curs de dicţie


Centrul pentru Jurnalism Independent organizează  un Curs practic de dicţie, în perioada 14 - 22 ianuarie 2012, la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr.32, et.1, sect. 5, Bucureşti.
Cursul se adresează persoanelor care prin natura muncii lor trebuie să aibă un discurs clar, corect si cursiv şi care doresc să îşi îmbunătăţească abilităţile de vorbire.
Cursul - cu o durată de 20 de ore - va fi susţinut de Carmen Ivanov, jurnalist şi trainer de dicţie acreditat de CNFPA, Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.
Prezentarea cursului este disponibilă aici.
Acest curs vă oferă ocazia de a diagnostica şi rezolva cele mai stringente probleme de dicţie cu care vă confruntaţi. Pe parcursul celor 20 de ore, trainerul Carmen Ivanov va depista particularităţile dumneavoastră de rostire si vă va propune seturi de exerciţii speciale menite să soluţioneze problemele dumneavoastră de dicţie.
Taxa de participare este de 400 lei.

Cursul se va desfăşura după următorul orar:
   14 ianuarie 2012 - orele 15.00 - 19.00
   15 ianuarie 2012 - orele 11.00 - 17.00
   21 ianuarie 2012 - orele 15:00 - 19:00
   22 ianuarie 2012 - orele 11:00 - 17:00
 Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de intenţie la email carmen@cji.ro sau fax: 021 311 1375.     

Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

Înscrierile se primesc până la data de 12 ianuarie a.c.

luni, 31 octombrie 2011

Tehnica lecturii la microfon - curs de dicţie

Centrul Pentru Jurnalism Independent organizează  un curs practic de dicţie intitulat Tehnica lecturii la microfon, în perioada 5 noiembrie 2011 - 13 noiembrie 2011, la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr.32, et.1, sect. 5, Bucureşti. Durata cursului este de 20 de ore.
Cursul va fi susţinut de Carmen Ivanov, jurnalist şi trainer de dicţie acreditat de CNFPA, Ministerul Muncii si Ministerul Educaţiei.
Prezentarea cursului este disponibilă 
aici.
Acest curs vă oferă ocazia de a diagnostica şi rezolva cele mai stringente probleme de dicţie cu care vă confruntaţi. Pe parcursul celor 20 de ore, trainerul Carmen Ivanov va depista particularităţile dumneavoastră de rostire şi vă va propune seturi de exerciţii speciale menite să soluţioneze problemele dumneavoastră de dicţie.
Trainingul se adresează persoanelor care prin natura muncii lor trebuie să aibă un discurs clar, corect şi cursiv şi care doresc să îşi imbunătăţească abilităţile de vorbire.
Taxa de participare este de 250 lei.
Cursul se va desfăşura după urmatorul orar:
5 noiembrie 2011 -   Orele 10:00 -16:00
6 noiembrie 2011 -   Orele 10:00 - 16:00 
12 noiembrie 2011 - Orele 15:00 - 19:00
13 noiembrie 2011 - Orele 13:00 -17:00
Pentru înscrieri vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de intenţie la email carmen@cji.ro sau fax: 021 311 1375. Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.
Înscrierile se primesc până la data de 3 noiembrie a.c.

marți, 28 iunie 2011

Societatea civilă solicită organizarea unei dezbateri publice pe marginea proiectului de lege privind retenția datelor personale la operatorii de comunicații electronice

Cinci organizații neguvernamentale solicită Ministerului Comunicațiilor și Societății Informatice organizarea unei întâlniri pe marginea proiectulului de Lege privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii. Proiectul a fost afişat în vederea dezbaterii publice pe pagina de internet a instituţiei la data de 23 iunie 2010. Conform legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, instituțiile publice au obligația să organizeze astfel de întâlniri în perioada dezabterii publice a actelor normative dacă acestea sunt solicitate expres de organizații legal constituite.

Solicitarea a fost inițiată de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (APTI), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Societatea de Ştiinţe Juridice (SSJ).

Legea privind retenția datelor personale și de trafic reprezintă transpunerea în legislația națională a unei directive europene. Prima formă a legii a fost considerată neconstituțională. Organizațiile semnatare consideră că această a doua formă reia elementele neconstituționale anterioare și menține mecanismele care pot conduce la violarea dreptului la viață privată.

Pentru detalii ne puteți contacta la tel: 0733.078.721, nandreescu@apador.org

Persoana de contact: Maria-Nicoleta Andreescu

marți, 21 iunie 2011

Centrul Carter şi CJI lansează ediţia 2011 a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătăte mintală

Centrul Carter (Atlanta, SUA) şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) anunţă editia românească 2011-2012 a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală.
Doi jurnalişti români vor beneficia de aceste burse, care le vor permite ca, timp de un an, să realizeze un proiect mediatic cu scopul de a explora şi a aduce în atenţia publicului aspecte legate de sănătatea mintală sau de bolile mintale. Bursele pentru jurnalişti sunt parte a efortului internaţional lansat de Programul de Sănătate Mintală al Centrului Carter pentru a reduce stigmatizarea şi discriminarea persoanelor care suferă de boli mintale, precum şi pentru eliminarea informaţiei incorecte sau bazate pe stereotipuri.

Pentru prima oara în istoria programului, bursele vor fi acordate unui proiect multimedia colaborativ, în care cei doi bursieri vor lucra în echipă. Acest format ia în consideraţie dezvoltarea mediului online şi urmăreşte să crească impactul public al materialelor produse de bursieri. Proiectul câştigător va fi selecţionat în baza unui concurs, de către un consiliu consultativ format din jurnalişti şi specialişti în domeniul sănătăţii mintale. Bursele presupun participarea la două reuniuni ale bursierilor Rosalynn Carter (la începutul şi la sfârşitul proiectului), asistenţa tehnică din partea Centrului Carter si a CJI pe parcursul realizării proiectului şi acces la resursele specifice (inclusiv experţi) ale celor două organizaţii. În plus, fiecare bursier va primi un sprjin financiar în valoare de 2500 EURO pentru elaborarea proiectului selectat.

Bursele sunt accesibile tuturor jurnaliştilor, indiferent de tipul de media pentru care lucrează (presa scrisă, radio, TV, online), inclusiv jurnaliştilor free-lancer. Proiectele pot include investigaţii, reportaje, analize prezentate sub forma unor pachete multi-media, care să combine textul scris cu imaginea (foto sau video) şi/sau cu materialul audio.

Candidaţii, care trebuie să depună o singură aplicaţie, comună, trebuie să demonstreze interes în domeniul sănătăţii mintale, solide abilităţi jurnalistice şi o buna cunoaştere a limbii engleze. Proiectele trebuie să răspundă unor probleme bine definite si individualizate, să descrie metodologia şi instrumentele necesare realizării activităţilor propuse şi să detalieze modul în care vor contribui la reducerea discriminării şi stigmatizării persoanelor suferind de afecţiuni mintale.

Dosarele de înscriere trebuie să conţină:

- curriculum vitae (în limba engleză) pentru ambii membri ai echipei

- o scrisoare de intenţie comună (în limba engleza)
- o descriere detaliată a proiectului propus (în limba română, vezi formularul ataşat)

- un rezumat al proiectului (obiective, activităţi, mijloace, efectul anti-stigma) (în limba engleză)

- un portofoliu de articole reprezentative ale candidaţilor (care pot fi sau nu pe tema sănătăţii mintale) (în limba romana)


Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 15 iulie 2011, prin intermediul web-siteului Centrului Carter (www.cartercenter.org). Ei trebuie să fie disponibili pentru deplasarea la Atlanta, la mijlocul lunii septembrie 2011, pentru a participa la reuniunea anuală a bursierilor. Decizia finala privind selectarea candidaţilor revine Centrului Carter şi nu poate fi contestată.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 10 iulie 2010, orele 24:00. Candidaţii care vor trece de prima fază a selecţiei vor susţine un interviu telefonic în limba engleză. 


Dosarele de înscriere se depun la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent, Bdul. Regina Elisabeta nr. 32, etaj 1, sector 5, Bucureşti sau prin e-mail, la bursecarter@cji.ro

Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv, tel: 0213111375, camen@cji.ro ;

http://www2.cji.ro/articol.php?article=1333


Bursele Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală 2010-2011 reprezintă a patra ediţie a programului pentru Romania. 

•Bursierii ediţiei 2007-2008 au fost Alexandru Ulmanu (jurnalist, cadru universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti) si Paul Radu (jurnalist, Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigaţie).

•Bursierii ediţiei 2008-2009 au fost Emilia Chiscop (jurnalist, Ziarul de Iaşi) si Vlad Mixich (jurnalist, corespondent Deutsche Welle & Hotnews).

•Bursierii ediţiei 2009-2010 au fost Georgiana Ilie (jurnalist freelancer) si Răzvan Vintilescu (jurnalist freelancer).

•Bursierii ediţiei 2010-2011 au fost Hannelore Acărnulesei-Petrovai (Ziarul Hunedoreanului) si Clara Stănescu (jurnalist freelance, Craiova).

joi, 5 mai 2011

Ca sa convingi, fa-te auzit! - curs de comunicare

Centrul pentru Jurnalism Independent organizeaza cursul de formare intitulat Ca sa convingi, fa-te auzit, în zilele de 20-22 mai si 17-19 iunie a.c., la sediul sau din Bd. Regina Elisabeta, nr.32, et. 1, sector 5, Bucuresti.
 
Cursul este coordonat de catre Mircea Caster, certificat Reuters - Writting Business News si NLP Practitioner – IANLP, specialist cu o vasta experienta in comunicare.

Cursul se adreseaza studentilor in jurnalism sau comunicare, jurnalistilor, celor care doresc sa urmeze o cariera in domeniul relatiilor publice, precum si altor persoane care valorizeaza comunicarea ca instrument principal in obtinerea rezultatelor profesionale, dar si in propriile relatii interumane.

Cursul este conceput din 2 module principale. Fiecare modul este independent. Participarea la primul modul nu impune ca obligatorie participarea şi la al doilea modul. (aflati aici mai multe detalii)

Tematica:

Modul 1 - Sa iti faci mesajul sa fie receptionat si apoi inteles. Valoarea comunicarii sta in Raspunsul primit. Greseli frecvente. (20-22 mai);

Modul 2 - Limbajul de lemn si limbajul de aur. Mesajul care convinge. Reguli si tehnici (17-19 iunie).

Participarea la primul modul nu impune si participarea la cel de-al doilea. Pentru pariciparea la al doilea modul este obligatorie prezenta la primul.

Fiecare modul se desfasoara dupa urmatorul program:

vineri - 17.30-20.30;

sambata - 9.30 – 17.30, cu pauza de masa 1,5 ore;

duminica: 10.00 – 13.30.

Cursul este oferit la un tarif promotional de 550 ron /modul. La această suma sunt aplicabile următoarele reduceri:

- 10%, pentru fiecare dintre persoanele care se inscriu cate doua, sau mai multe din aceeasi organizatie sau familie;

- 10% pentru inscrierile pana pe data de 3 aprilie, pentru primul modul; pana pe data de 21 aprilie, pentru al doilea modul;

- 10% pentru student.

VA PUTETI INSCRIE COMPLETAND FORMULARUL 

Formularul completat va fi trimis pe adresa carmen@cji.ro , pana la data de 17 mai (modul I) sau 14 iunie (modul II).

Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv, tel/fax: 021 311 1375.

Aflati mai multe detalii privind programul si conditiile de participare!

marți, 3 mai 2011

Presa trebuie să rămână liberă. Autoreglementarea este esențială

București, 3 mai 2011. „În România, presa este liberă. Orice formă de cenzură este intrezisă.” Acesta este primul articol al proiectului de Lege a presei depus, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, de douăsprezece organizații nonguvernamentale Președintelui Camerei Deputaților, Doamna Roberta Anastase și Președintelui Comisiei pentru drepturile omului, minorițăți și culte din Senat, Domnul Gyorgy Frundo. Propunerea de proiect de lege va fi prezentată astăzi și Președintelui Senatului Românei, Domnul Mircea Geoană.

Proiectul de lege vine ca răspuns la solicitarea Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități din Senatul României, adresată organizațiilor profesionale din media, de a prezenta propuneri de reglementare a profesiei de jurnalist până la data de 3 mai 2011.

„Noi nu susținem o lege a presei și tocmai de aceea am propus un proiect în care, în primul articol, se spune că presa este liberă. Nu negăm însă că presa din România are probleme. În cadrul întâlnirii de astăzi de la Parlament am decis să continuăm discuțiile pentru a încerca să identificăm pârghiile care ar putea avea un efect real, pozitiv. De exemplu, noi ne gândim la intervenții care să prevină concentrarea excesivă a proprietății în mass-media și la instrumente care să consolideze relația ziaristului cu angajatorul”, a declarat Mircea Toma, președintele ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, la finalul întrevederii. 

Proiectul mai prevede că “asociațiile profesionale pot adopta norme de autoreglementare privind practica jurnalistică sau practicile profesionale” și că “fiecare instituție media poate adera la aceste reglementări sau își poate adopta norme specifice de autoreglementare”.

„Nu credem într-un proiect de lege care să îi protejeze pe jurnaliști. Din experiența ultimilor douăzeci de ani, toate proiectele care și-au propus asta au sfârșit prin a îngrădi, într-un fel sau altul, libertatea de exprimare. Jurnaliștii sunt cei care trebuie să se protejeze pe ei înșiși prin responsabilizare, a declarat Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

“Presa responsabilă este liberă, profesionistă și aptă să se auto-reglementeze. De aceea, este nevoie să încurajăm libertatea, profesionalizarea și autoreglementarea presei. Responsabilizarea jurnaliștilor nu se poate face prin noi legi. Creșterea standardelor profesionale și promovarea valorilor în profesie se poate face doar din interiorul bresei, prin asumarea și implementarea de coduri deontologice și de mecanisme viabile de autoreglementare. Prin autoreglementare, jurnaliștii vor avea un control mai mare asupra profesiei, libertatea presei se va consolida și astfel, societatea românească își va vedea servite mai bine interesele”, se arată în expunerea de motive ce însoțește propunerea de proiect de lege a presei. 

Proiectul de lege este susținut de ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI); Asociația Patronală a Editorilor Locali din România (APEL), Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC), Asociația Jurnaliștilor din România (AJR), Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, Societatea Jurnaliștilor „Dunărea de Jos”, Galați, Brăila și Tulcea, Federația Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune, Uniunea Jurnaliștior Maghiari din România (MURE), Asociația Editorilor de Presă OnLine și Convenția Organizațiilor de Media.

Propunerea de proiect de lege, împreună cu documentele care o însoțesc (expunerea de motive, studiile de impact și lista de inițiatori) sunt atașate prezentului comunicat iar Codul Deontologic Unificat, propus ca parte a procesului de auto-reglementare de către Convenția Organizațiilor de Media poate fi consultat aici: http://www2.cji.ro/userfiles/file/Evenimente/Codul%20Deontologic%20Unic%20-%20adoptat.pdf

Raportul FreeEx 2010 – Libertatea Presei în România realizat de Active Watch – Agenția de Monitorizare a Presei poate fi consultat aici: http://www.activewatch.ro/stiri/FreeEx/Raportul-FreeEx-2010-Libertatea-Presei-in-Romania-307.html

joi, 28 aprilie 2011

CJI organizează un nou curs practic cu tema Redactarea textelor pentru ecran

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un curs practic cu tema Redactarea textelor pentru ecran, in zilele de 13, 14 si 15 mai a.c., la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr.32, sector 5, Bucureşti. 

Scopul acestui curs intensiv este de a oferi noţiuni despre lizibilitatea pe ecran si modul în care ea influenţează scriitura pentru ecran. La sfârşitul cursului, participanţii vor face diferenţa între tipurile de lectură şi vor şti să-şi adapteze textele la publicul-ţintă specific mediilor digitale.

Cursul este destinat jurnaliştilor şi studenţilor la jurnalism cu puţină experienţă sau fără experienţă în scriitura pentru Internet, dar sunt bineveniţi şi jurnaliştii cu experienţă în mediul online care doresc să aprofundeze unele cunoştinţe şi să capete noi deprinderi. Noţiunile de bază privind căutarea pe Internet sunt o condiţie de participare.

Cursul va fi susţinut de George Hari Popescu, jurnalist independent şi asistent doctorand la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicarii (FJSC) a Universităţii din Bucureşti.

Programul cursului va fi:

vineri, 13 mai - 17.00 - 20.00

sâmbătă, 14 mai - 10.00 - 15.00

duminică, 15 mai - 10.00 - 13.00

Taxa de participare este de 350 de lei.   


Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de motivaţie, în care să explicaţi de ce doriţi să participaţi la curs. Documentele vor fi trimise prin email (carmen@cji.ro) sau fax (021 311 1378). Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.


Înscrierile se primesc până la 11 mai a.c.

luni, 11 aprilie 2011

CJI analizeaza impactul noilor tehnologii asupra presei locale


Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizeaza in perioada 10 – 16 aprilie a. c. cea de-a doua serie de intalniri cu profesionistii din mass media locale din 2011.        
     
Ioana Avadani, director executiv al CJI, Cristina Lupu, coordonator de programe al CJI si Stefan Voinea, expert media se vor intalni cu profesionistii media si studentii la jurnalism din Iasi, Botosani, Piatra Neamt, Bacau, Focsani, Braila si Galati. Printre temele de discutie se numara necesitatea dezvoltarii jurnalismului online, cresterea competentelor media si digitale ale publicului, autoreglementarea mass media, precum si numeroasele initiative legislative cu privire la presa din 2010 si 2011.      

“Criza economica, presiunile politice, noile tehnologii au transformat jurnalismul. Autoreglementarea este mai necesara ca oricand. Cum am mai spus, presa romaneasca se afla intr-un moment de rascruce. Trebuie sa aleaga daca vrea sa mearga mai departe, sa-si faca curatenie in propria ograda si sa intampine pregatita transformarea meseriei de jurnalist. Sau daca vrea sa-i lase pe altii sa-i decida regulile”, a declarat Ioana Avadani, director executiv CJI.

Intalnirile cu profesionistii din presa locala permit Centrului pentru Jurnalism Independent sa “ia pulsul” comunitatii profesionale si sa identifice tendintele pietei de media locale. Dezvoltarea jurnalismului online, a diferitelor platforme tehnologice de furnizare a continului mediatic este una din preocuparile majore ale CJI si constituie tema mai multor programe derulate in ultimele luni. 

“Este cel de-al treilea an consecutiv in care organizam astfel de intalniri. Acestea sunt o oportunitate pentru profesionisti, fie ei jurnalisti, editori sau patroni, deoarece au acces la informatii care ii ajuta sa creasca profesional si sa-si faca strategii pe termen mediu si lung de dezvoltare a afacerilor de media”, a adaugat Ioana Avadani.

In luna martie au avut loc intalniri in Craiova, Deva, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Targu Mures si Brasov.   

“Toti jurnalistii si mangerii cu care am discutat in cadrul primei serii de intalniri din 2011 ne-au spus cam acelasi lucru – criza economica a afectat puternic afacerile mass media si a crescut dependenta acestora de sursele de finantare din bani publici. Pentru a face fata presiunilor politice, economice si tranformarilor jurnalismului datorita noilor tehnologii, media trebuie sa se intareasca”, a declarat Cristina Lupu, coordonator de programe CJI.

Vizitele fac parte din programul Jurnalism non-linear, coordonat de CJI in perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011. Programul vizeaza profesionalizarea jurnalistilor, cresterea ofertei de produse multimedia la nivelul presei si consolidarea unor practici deontologice transparente si responsabile. In 2010, CJI a organizat, ca parte a acestui program, prima editie a cursurilor de jurnalism non-linear, la care au participat profesionisti din media locale si centrale. 

Pentru pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la tel. 021.311.1375, e-mail: carmen@cji.ro; persoana de contact: Carmen Macavei. Detalii despre proiect gasiti si pe jnl.cji.ro .

Programul Jurnalism non-linear este finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Ambasada Statelor Unite la Bucuresti si sprijinit de Adobe Systems Romania, Cisco Romania si Soundslides.

marți, 5 aprilie 2011

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează cursul de formare intitulat " Ca să convingi, fă-te auzit".

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează cursul de formare intitulat Ca să convingi, fă-te auzit, în zilele de 15-17 aprilie si 13-15 mai a.c., la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, et. 1, sector 5, Bucureşti.

Cursul este coordonat de catre Mircea Caster, certificat Reuters - Writting Business News si NLP Practitioner – IANLP, specialist cu o vastă experienţă in comunicare.

Cursul se adresează studenţilor în jurnalism sau comunicare, jurnaliştilor, precum si celor care doresc să urmeze o cariera in domeniul relaţiilor publice.



Cursul este compus din două module:

Modul 1 - Să iţi faci mesajul să fie recepţionat şi apoi înţeles (15-17 aprilie);

Modul 2 - Limbajul de lemn şi limbajul de aur. Mesajul care este acceptat şi apoi convinge. Reguli şi tehnici (13-15 mai).



Participarea la primul modul nu impune şi participarea la cel de-al doilea. Pentru participarea la al doilea modul este obligatorie prezenţa la primul.



Fiecare modul se desfaşoară după urmatorul program:

vineri - 17.30-20.30;

sâmbătă - 9.30 – 17.30, cu pauză de masă 1,5 ore;

duminică: 10.00 – 13.30.



Cursul este oferit la un tarif promoţional de 550 ron /modul. La această sumă sunt aplicabile următoarele reduceri:

- 10%, pentru fiecare dintre persoanele care se înscriu câte două, sau mai multe din aceeaşi organizaţie sau familie;

- 10% pentru înscrierile până pe data de 3 aprilie, pentru primul modul; până pe data de 21 aprilie, pentru al doilea modul;

- 10% pentru student.



VA PUTETI INSCRIE COMPLETÂND FORMULARUL



Formularul completat va fi trimis pe adresa carmen@cji.ro , pana la data de 11 aprilie (modul I) sau 9 mai (modul II).

Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv, tel/fax: 021 311 1375.

miercuri, 30 martie 2011

Ştirea de radio: de la scriitură la citirea la microfon

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un curs practic cu tema ştirea de radio: de la scriitura la citirea la microfon, în zilele de 2 şi 9 aprilie a.c., la sediul său din Bd. Regina Elisabeta nr. 32, et,1, sector 5, Bucureşti.

Acest curs intensiv se adresează studenţilor la jurnalism sau celor ce lucrează deja într-un post de radio şi doresc să se perfecţioneze. Participanţii se vor familiariza, în egală măsură, cu modul în care se elaborează o ştire de radio şi cu regulile de bază pe care le presupune lectura la microfon.

Cursul va fi susţinut de Carmen Ivanov - director de ştiri la Radio City FM - şi se va desfăşura după următorul orar:

sâmbătă, 2 aprilie, orele 10.00 - 16.00

sâmbătă, 9aprilie, orele 10.00 - 16.00

Taxa de participare este de 350 ron.

Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de motivaţie, în care să explicaţi de ce doriţi să participaţi la curs. Documentele vor fi trimise prin email (carmen@cji.ro) sau fax (021 311 1378). Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

Înscrierile se primesc până la 31 martie a.c.

marți, 8 martie 2011

Redactarea textelor pentru ecran - un nou curs la CJI

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un curs practic pe tema "Redactarea textelor pentru ecran", în zilele de 11, 12 şi 13 martie a.c., la sediul său din Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sector 5, Bucureşti. Cursul este destinat jurnaliştilor şi studenţilor la jurnalism cu puţină experienţă sau fără experienţă în scriitura pentru Internet, dar sunt bineveniţi şi jurnaliştii cu experienţă în mediul online care doresc să aprofundeze unele cunoştinte şi să capete noi deprinderi. Noţiunile de bază privind căutarea pe Internet sunt o condiţie de participare.
Scopul acestui curs intensiv este de a oferi noţiuni despre lizibilitatea pe ecran şi modul în care ea influenţează scriitura pentru ecran. La sfârşitul cursului, participanţii vor face diferenţa între tipurile de lectură şi vor şti să-şi adapteze textele la publicul-ţintă specific mediilor digitale. Cursul va fi susţinut de George Hari Popescu, jurnalist independent şi asistent doctorand la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a Universităţii din Bucureşti.
Programul cursului va fi:
  • vineri, 11 martie - 17.00 - 20.00
  • sâmbătă, 12 martie - 10.00 - 15.00
  • duminică, 13 martie - 10.00 - 13.00

Taxa de participare este de 350 de lei.
Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de motivaţie, în care să explicaţi de ce doriţi să participaţi la curs. Documentele vor fi trimise prin email (carmen@cji.ro) sau fax (021 311 1378). Persoană de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.
Înscrierile se primesc până pe 9 martie a.c.

luni, 21 februarie 2011

CJI organizează un curs practic cu tema "Iniţiere în dicţia profesională"

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează un curs practic cu tema "Iniţiere în dicţia profesională", în zilele de 5-6 martie a.c., la sediul său din Bd. Regina Elisabeta nr. 32, et. 1, sector 5, București.
Acest curs intensiv se adresează celor ce activează în domenii precum relații publice, management, jurnalism sau comunicare, în dorința de a-i ajuta să-și perfecționeze modul de citire şi pronunţie. Participanții se vor familiariza cu regulile de bază pe care trebuie să le cunoască orice persoană care vorbește în public.
Cursul va fi susținut de Carmen Ivanov - director de știri la Radio City FM - și se va desfășura după următorul orar:
  • sâmbătă, 5 martie, orele 10.00 - 16.00
  • duminică, 6 martie, orele 12.00 - 16.00

Taxa de participare este de 300 de lei. Înscrierile se primesc până la 3 martie a.c.
Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteţi un CV şi o scrisoare de motivaţie, în care să explicaţi de ce doriţi să participaţi la curs. Documentele vor fi trimise prin email (carmen@cji.ro) sau fax (021 311 1378). Persoană de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

marți, 8 februarie 2011

Comunicat: "Eliminarea taxei SRTV este inacceptabilă"

Centrul pentru Jurnalism Independent, ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei şi Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind protestează faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a propunerii legislative prin care se elimină obligativitatea taxei pentru serviciile televiziunii publice şi solicită Senatului, în calitate de cameră decizională, să respingă proiectul de lege.
La 5 februarie a expirat termenul de 45 de zile în care Camera Deputaţilor putea să se pronunţe asupra iniţiativei unui grup de parlamentari PSD care viza  modificarea art. 40 din legea nr. 41 /1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. În lipsa oricărei dezbateri pe marginea acestei iniţaitive, proiectul de lege a fost considerat aprobat tacit şi urmează a fi înaintat Senatului.
Semnatarii sunt de părere că această intiativă legislativă pune în pericol existenţa de facto a televiziunii publice şi prin aceasta afectează grav dreptul constituţional la informare al oricărui cetăţean.
Organizaţiile semnatare consideră ca motivele invocate de iniţiatorii proiectului de lege nu se susţin şi induc în eroare atât publicul, cât şi Parlamentul.
În expunerea de motive se arată că SRTV primeşte bani de la bugetul de stat, astfel încât taxa TV ar constitui o “taxă dublă”. Conform legii sale de funcţionare, SRTV primeşte de la bugetul de stat fonduri a căror destinaţie este strict limitată, fiind alocate aproape exclusiv “utilizării staţiilor de emisie, a radioreleelor şi a circuitelor video şi fonice”. Aceste fonduri ajung de fapt la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR). SRTV depinde de veniturile din taxa TV pentru producţia programelor sale.  De altfel, şi în cazul Societăţii Române de Radio funcţionează acelaşi mecanism, pe care iniţiatorii îl menţin în textul legii, fără a-l considera dublă taxare.
Iniţiatorii susţin totodată că numărul posesorilor de receptoare de televiziune s-a “redus considerabil” ca urmare a proliferarii distribuirii pe Internet a programelor staţiilor de televiziune. Datele privind consumul de televiziune contrazic această afirmaţie. Conform studiului EUMAP privind televiziunea în România[1], numărul telespectatorilor a crescut de la 17,8 milioane în 2008 la 18,6 milioane în 2009 şi la 19,4 milioane în primul semestru al anului 2010. Solicităm pe această cale iniţiatorilor proiectului de lege să pună la dispoziţia publicului studiile care au stat la baza elaborării Expunerii de motive.
Semnatarii consideră că orice discuţie privind finanţarea serviciilor publice de radio şi televiziune trebuie să se poarte în doar în contextul asigurării resurselor necesare pentru îndeplinirea mandatului lor public. Reamintim clasei politice că România are angajamente internaţionale în privinţa sprijinirii serviciilor publice audiovizuale şi a garantării independenţei lor, inclusiv la nivel financiar.
Cerem clasei politice româneşti să acţioneze responsabil şi cu respect faţă de public şi faţă de valori necontestabile, cum ar fi adevărul şi libertatea de informare.

Centrul pentru Jurnalism Independent: Ioana Avădani, director executiv
ActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei: Mircea Toma, preşedinte
Federaţia Română a Jurnaliştilor Mediasind: Cristi Godinac, preşedinte

vineri, 4 februarie 2011

Curs: "Elemente de jurnalism multimedia"

Centrul pentru Jurnalism Independent organizeaza un curs practic cu tema Elemente de jurnalism multimedia, in zilele de 18, 19 si 20 februarie a.c., la sediul sau din Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sector 5, Bucuresti.
Scopul acestui curs intensiv este sa ofere notiuni despre modul de captare si prelucrare al fisierelor multimedia. Cursantii vor descoperi instrumente online si offline gratuite de editare a fisierelor multimedia si vor explora modul in care se pot exprima jurnalistic prin sunet si imagine fixa si in miscare.
Cursul se adreseaza jurnalistilor si studentilor la jurnalism cu putina experienta sau fara experienta in jurnalismul multimedia. Sunt bineveniti si jurnalistii cu experienta in presa traditionala, care doresc sa capete noi deprinderi. Inscrierile se primesc pana la 15 februarie a.c., iar taxa de participare este de 350 lei.
Cursul va fi sustinut de George Hari Popescu, jurnalist independent si asistent doctorand la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii (FJSC) a Universitatii din Bucuresti, dupa urmatorul program:
  • vineri, 18 februarie, orele 17.00 - 20.00
  • sambata, 19 februarie, orele 10.30 -15.30
  • duminica, 20 februarie, orele 11.00 - 15.00

Pentru inscriere, trimiteti un CV si o scrisoare de motivatie, in care sa explicati de ce doriti sa participati la curs. Documentele vor fi trimise prin email (carmen@cji.ro) sau fax 021 311 1378. Persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv.

marți, 1 februarie 2011

Invitaţie la seminar: “Comunicarea cu mass media”

Centrul pentru Jurnalism Independent organizează seminarul “Comunicarea cu mass media”, destinat reprezentanţilor organizaţiilor care se ocupă de promovarea diversităţii şi protejarea drepturilor minorităţilor şi imigranţilor.
Evenimentul va dura o zi şi jumătate, va fi susţinut de Cristina Lupu, coordonator de programe şi trainer la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), şi se va desfăşura în perioada 14 - 15 februarie 2011, la sediul CJI din str. Regina Elisabeta, nr. 32, et. 1, Bucureşti. Seminarul face parte din proiectul „Europa multiculturală în mass media”, finanţat de Uniunea Europeană, prin programul Fundamental Rights and Citizenship.
Seminarul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea comunicării dintre organizaţiile care reprezintă minorităţile şi imigranţii şi publicul acestora, prin consolidarea capacităţii organizaţiilor societăţii civile de a interacţiona cu mass media. Detalii despre curs şi informaţiile logistice vor fi transmise în timp util candidaţilor declaraţi admişi. Costurile legate de transportul, cazarea şi masa participanţilor vor fi acoperite de organizatori.
Termenul limită pentru înscrierea la cursuri este luni, 7 februarie 2011, orele 16.00. Candidaţii vor trimite un CV şi o scrisoare de intenţie din care să reiasă interesul pentru tematica seminarului şi aşteptările lor de la acesta. Înscrierile se primesc în format electronic la adresa cristina[at]cji.ro. Persoană de contact: Cristina Lupu. Telefon: 021 3111375.

luni, 19 iulie 2010

Protest faţă de încălcarea legislaţiei mass-media de către AGERPRES


Centrul pentru Jurnalism IndependentActiveWatch-Agenţia de Monitorizare a Presei, Convenţia Organizaţiilor de Media şi Asociaţia PUBLICMEDIA au sesizat Comisiile de cultură, arte şi mijloace de informare în masă ale celor două Camere ale Parlamentului, cu privire la încălcarea legislaţiei mass- media de către Agenţia Naţionala de Presă AGERPRES.
AGERPRES - agenţie aflată, potrivit legii, sub control parlamentar - a publicat un material prezentat drept ultimul interviu cu Mădălina Manole, pentru a marca ziua de naştere a artistei. Potrivit relatărilor de presă, confirmate în esenţă de către AGERPRES, s-a demonstrat că interviul era inventat şi că niciun reporter al agenţiei nu stătuse de vorbă cu Mădălina Manole în zilele premergătoare morţii acesteia.

În atenția Domnului Preşedinte Sergiu Nicolaescu
Stimate Domnule Preşedinte,
Vă solicităm atenţia în privinţa unui caz grav de încălcare a legislaţiei mass-media de către persoane cu funcții de conducere editorială ale Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, agenţie aflată, conform legii, sub control parlamentar.

În data de 13 iulie 2010, AGERPRES a publicat un material prezentat drept „interviu cu Mădălina Manole” pentru a marca ziua de naştere a artistei. A doua zi, în contextul morţii sale, materialul este reluat cu titlul „Mădălina Manole a acordat Agerpres ultimul interviu, cu doar o zi înaintea morţii sale“. Potrivit relatărilor de presă, confirmate în esenţă de către AGERPRES, s-a demonstrat că interviul era inventat şi că niciun reporter al agenţiei nu stătuse de vorbă cu Mădălina Manole în zilele premergătoare morţii acesteia. „Interviul” a fost compus, de fapt, prin colarea unor posturi de pe blogul artistei şi declaraţii mai vechi. Materialul a fost astfel editat şi postat pe fluxul agenţiei de redactorul şef Mădălina Bădulescu, sub semnătura reporterului Petronius Craiu, autorul iniţial al ştirii (care nu conţinea decât informaţii factuale). Decizia de a relua postarea lui către abonaţi a aparţinut Argentinei Traicu, director general adjunct al Agerpres.
Considerăm că ne aflam în fața unei violări a articolelor 3 şi 4 din legea nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES (AGERPRES) care afirmă:
Art. 3. - (1) ROMPRES este obligată să prezinte în mod obiectiv şi echidistant realităţile vieţii socialpolitice, economice, religioase şi cultural-ştiinţifice ale ţării, promovând valorile democratice, civice şi morale.
(2) Informaţiile trebuie să fie prezentate şi transmise fidel, fără vreo influenţă din partea autorităţilor publice sau a altor persoane juridice de drept public ori privat.
(3) Ştirile şi informaţiile difuzate sub formă de texte sau fotografii trebuie să fie verificate şi să aibă un nivel corespunzător de calitate, să fie obiective şi corecte.
Art. 4. - În îndeplinirea atribuţiilor pe care le are ROMPRES are datoria să respecte principiile ordinii constituţionale din România, demnitatea, onoarea şi viaţa particulară a persoanelor, precum şi dreptul legitim la propria imagine, fără nici o lezare a acestora şi fără a prejudicia măsurile de protejare a tinerilor şi siguranţa naţională.
Acestea sunt principii de bază ale funcţionării unui mijloc public de informare în masă. Faptul că abaterea de la aceste principii a fost făcută de sau cu aprobarea unor persoane cu funcții de răspundere editorială de cel mai înalt rang din ierarhia Agenţiei pune sub semnul întrebării întreg modul în care AGERPRES îşi îndeplineşte mandatul public. 
Vă solicităm, de aceea, să analizaţi cazul în cadrul Comisiei pe care o conduceţi şi să adoptaţi măsurile ce se impun.

vineri, 9 iulie 2010

Clara Stănescu şi Hannelore Acărnulesei câştigătoarele Burselor Rosalynn Carter, ediţia 2010-2011


Centrul Carter (Atlanta, SUA) şi Centrul pentru Jurnalism Independent au anunţat, azi, câştigătorii ediţiei româneşti a Burselor Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală, 2010-2011. Clara Stanescu, Gazeta de Sud  (Craiova) şi Hannelore Acarnulesei, Ziarul Hunedoreanului (Deva) sunt câştigătoarele Burselor Rosalynn Carter prin intermediul cărora se vor alătura grupului de bursieri din care mai fac parte şaşe jurnalişti din SUA şi doi din Africa de Sud.
“Jurnaliştii joaca un rol foarte important în formarea percepţiei publicului asupra bolilor mintale” spunea  Rosalynn Carter, fosta primă Doamnă a Statelor Unite şi co-fondatoare a Centrului Carter. “Dacă o ştire de  presă sau o carte înfăţişează corect  problemele psihice, oamenii vor înţelege că acestea ne pot afecta pe oricare dintre noi şi că, din fericire, chiar şi cele mai grave boli mintale pot fi tratate, iar cei mai mulţi oameni se pot vindeca”.
Bursele au fost acordate de Centrul Carter pe baza unui concurs de proiecte. Clara Stănescu va realiza o serie de articole despre tratamentul bolilor psihice în mediul rural, cu accent pe absenţa instituţiilor comunitare alternative, în timp ce Hannelore Acarnulesei va elabora un produs multimedia având ca temă legătura dintre obezitate şi depresie.
Acesta este cel de-al patrulea an în care România participă la acest program. Noii bursieri se vor reuni la Atlanta, la sediul Centrului Carter, în perioada 13 - 15 septembrie 2010, pentru a se întâlni cu fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Rosalynn Carter, cu Grupul de Lucru pe probleme de sănătate mintală al Centrului Carter şi cu Consiliul Consultativ al burselor pentru jurnalism pe probleme de sănătate mintală pentru a lua în discuţie fiecare din temele propuse pentru studiu.
Bursele sunt parte a efortului internaţional al Programului pentru sănătate mintală al Centrului Carter de a reduce stigmatizarea şi discriminarea la care sunt supuse persoanele care suferă de boli mintale şi de a diminua numărul informaţiilor incorecte şi perpetuarea stereotipurilor.
Bursele Rosalynn Carter pentru jurnalism pe probleme de sănătate mintala sunt acordate de Centrul Carter din SUA. Centrul pentru Jurnalism Independent este partenerul local în acest program şi coordonează activitatea bursierilor români.

Mai multe informaţii despre actualii şi foştii bursieri sunt disponibile la www.cartercenter.org
Ceilalţi bursieri Carter din România au fost Alexandru Ulmanu (FJSC) şi Paul Radu (Centrul Roman de Jurnalism de Investigaţii), în ediţia 2007-2008,  Emilia Chiscop (Ziarul de Iaşi) şi Vlad Mixich (jurnalist freelance cu contribuţii la Gazeta de Sud, Hotnews, Esquire), în ediţia 2008-2009 şi Georgiana Ilie şi Răzvan Vintilescu, ambii jurnalişti freelance, în ediţia 2009 - 2010.