marți, 13 octombrie 2009

Informatia de interes public – un drept fundamental si o responsabilitate pe masura

Institutul pentru Politici Publice (IPP) si Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) dau publicitatii rezultatele celui mai recent studiu privind aspecte concrete din aplicarea în prezent, în Romania, a legii liberului acces la informatii de interes public, legea nr. 544/2001. Studiul a fost realizat plecând de la un sondaj de opinie comandat de catre IPP si aplicat în perioada 22 - 29 aprilie a.c. pe un esantion national reprezentativ la nivelul cetatenilor României, în cadrul unui proiect mai larg, cu finantare din partea Uniunii Europene prin programul Phare 2006 - Cresterea rolului societatii civile în procesul de integrare a României.
Pe lânga rezultatele sondajului de opinie, în studiu au fost luate în considerare si opiniile societatii civile din Bucuresti si din tara, respectiv opiniile unui esantion de peste 250 de autoritati publice locale, de la toate nivelele administrative, chestionate direct de catre IPP si CJI în lunile martie si aprilie a.c.

Principalele concluzii ale studiului, rezultând din compararea opiniilor tuturor celor intervievati, arata ca:
· Majoritatea celor care au înaintat solicitari de informatii de interes public în 2008 este reprezentata de cetateni (57%), urmati de societati comerciale (27%), în timp ce organizatiile neguvernamentale reprezinta abia 2% din numarul de solicitanti de informatii de interes public în România;
· Existau înca în 2008, institutii care practicau o adevarata "taxa pe transparenta", percepând tarife exagerate, în opinia noastra, pentru costul serviciilor de copiere: de exemplu, Primaria Municipiului Sfântu Gheorghe – 5 lei/pag. A4, Primaria Municipiului Iasi – 3 lei/pag. A4, Primaria Municipiilor Bacau si Drobeta Turnu Severin – 2 lei/pag. A4;
· Nu toate organizatiile neguvernamentale locale chestionate cu privire la perceptia utilitatii instrumentului legal care garanteaza liberul acces la informatii de interes public auzisera despre existenta legii. În schimb, majoritatea jurnalistilor din presa locala care au raspuns chestionarului transmis de CJI au declarat ca au auzit despre legea accesului la informatii de interes public si au uzat de prevederile ei cel putin o data.
· În ceea ce priveste cetatenii României, 39% dintre acestia au auzit despre legea privind liberul acces la informatii de interes public, în timp ce 1 din 5 români declara ca s-au si folosit de prevederile legii pentru a solicita informatii autoritatilor.

De asemenea, printre actualele obstacolele sesizate în aplicarea legislatiei privind accesul cetatenilor la informatiile de interes public se numara:
Sistemul defectuos de management al datelor în institutii si lipsa unui circuit predictibil al informatiei; Abuzul institutiilor în ceea ce priveste distinctia informatii de interes public – date cu caracter personal; Lipsa unor sanctiuni consistente în cazul nerespectarii legii; Necunoasterea legii de catre cei cu functii alese.

Toate aceste concluzii au fost supuse recent unei dezbateri publice de catre IPP, prilej cu care reprezentantii Agentiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), ai departamentelor de specialitate de la nivelul ministerelor, al Parlamentului, ai autoritatilor publice locale, dar si membrii ai societatii civile, au ajuns la urmatoarele principale concluzii care reclama actiune imediata din partea autoritatilor:
· Necesitatea reglementarii printr-un act normativ a costurilor de copiere a documentelor, în sensul uniformizarii acestora;
· Lipsa minimelor cunostinte privind drepturile si libertatile cetatenesti la nivelul educatiei preuniversitare (liceu). Totodata, participantii la dezbateri au propus implicarea imediata a Ministerului Educatiei pentru introducerea unor materii de specialitate în curricula pentru liceu (educatie civica).
· Nevoia de extindere a categoriilor de informatii pe care autoritatile/institutiile publice ar trebui sa le publice din oficiu, în special în privinta informatiilor care privesc cheltuirea banilor publici (planurile si contractele de achizitii încheiate de autoritati, împrumuturi contractate etc.).

IPP si CJI vor urmari în continuare respectarea angajamentelor de catre autoritatile prezente la dezbatere, încurajând reprezentantii societatii civile sa monitorizeze constant aplicarea legii, nu numai în Bucuresti si în alte câteva orase importante ci în toate regiunile tarii.

Studiul Informatia de interes public – un drept fundamental si o responsabilitate pe masura va fi disponibil în curînd pe site-urile IPP si CJI.

vineri, 9 octombrie 2009

Presa, criza şi etica în dezbatere la Sibiu


Centrul pentru Jurnalism Independent și Fundaţia "Konrad Adenauer" au deschis azi, la Sibiu, seminarul cu tema "Cât de importantă mai este etica jurnalistică în perioada de criză?". 20 jurnaliști din întreaga ţară, din media locale şi centrale, dezbat pentru două zile starea de "sănătate" a presei în momente de criză.
Dezbaterile de la Sibiu sunt moderate de Ioana Avădani - directorul Centrului pentru Jurnalism Bucureşti, George Ene - Clubul Român de Presă Bucureşti şi Dirk Forger - Fundația Konrad Adenauer.
Dezbaterile de la Sibiu se vor încheia sâmbătă la orele amiezii.

joi, 8 octombrie 2009

Născut în ‘89, D.L. 31 decembrie a.c.

V-ați născut în anul 1989, anul în care a căzut Cortina de Fier. Acum vă invităm să vă prezentați opiniile asupra modului în care a evoluat viața în țara dumneavoastră în ultimii 20 de ani de schimbări importante, într-un eseu care să nu aibă mai mult de 1.500 de cuvinte.
Un juriu internațional, format din scriitori de marcă, va selecta finaliștii, aceștia urmând a fi invitați la o ceremonie de premiere la Londra.
Premiul întâi constă într-un stagiu de practică de o săptămână la Financial Times.
Alte premii vor fi acordate de UniCredit Group.
Cele mai bune eseuri vor fi publicate într-o publicație specială.
Vă rugam să trimiteți eseul dumneavoastră fie în română, engleză sau rusă la adresa de e-mail bornin89@ebrd.com până la data de 31 decembrie 2009.
Pentru informații suplimentare accesați site-ul : www.ebrd.com/bornin89