marți, 22 decembrie 2009

CJI si RECOLAMP anunta concursul Cel mai bun jurnalist de mediu

Centrul pentru Jurnalism Independent, in parteneriat cu Asociatia Recolamp, lanseaza prima editie a Concursului pentru cel mai bun jurnalist de mediu in 2009. Acest demers face parte din proiectul celor doua organizatii care au organizat in acest an sesiuni de pregatire cu tema „Protectia mediului in presa: cum sa scrii despre politici de reciclare”, destinate jurnalistilor din Romania.

In luna martie 2010, cinci jurnalisti de mediu din Romania vor participa la o excursie de documentare in Olanda, unde se vor intalni atat cu colegi de breasla, cat si cu reprezentanti ai companiilor si asociatiilor care desfasoara activitati de colectare si reciclare a deseurilor electrice si electronice, in special a celor provenite din surse de lumina.

Pentru inscrierea in concurs, candidatii – jurnalisti din presa scrisa, audiovizuala sau online, angajati ai unei organizatii de presa sau jurnalisti freelance, foarte buni cunoscatori ai limbii engleze - trebuie sa trimita trei materiale care abordeaza probleme legate de protectia mediului. Materialele trebuie sa fi fost publicate/difuzate pana la data de 31 decembrie 2009.
Proiectele pot include serii de articole, investigatii, reportaje, filme documentare sau orice alta forma de produs editorial.

Dosarul de inscriere trebuie sa contina:
- curriculum vitae
- o scrisoare de intentie, care sa demonstreze interesul candidatului fata de domeniul protectiei mediului
- minimum trei materiale jurnalistice care au ca tema protectia mediului si reciclarea, publicate/difuzate in cursul anului 2009. De asemenea, pentru o completa si corecta evaluare, candidatii sunt invitati sa anexeze orice alte materiale realizate pe aceasta tema.

Selectia va fi facuta de un juriu specializat, format atat din persoane cu experienta in mass-media - care vor evalua tehnica jurnalistica - cat si din experti in probleme legate de protectia mediului si reciclare - care vor verifica corectitudinea si calitatea informatiilor de specialitate prezente in materiale.
Dosarele de inscriere la concurs se vor primi in perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2010, la adresa de email mediu@cji.ro sau prin posta la adresa: Bd. Regina Elisabeta , nr. 32, et. 1, sector 5, Bucuresti, 050017, persoana de contact: Cristina Lupu, coordonator de program

Castigatorii concursului vor fi anuntati personal pe 1 martie 2010, iar numele lor vor fi publicate pe www.cji.ro si www.recolamp. ro

Persoana de contact: Cristina Lupu, cristina@cji. ro . Telefon: 021 3111375 sau 0726.108.245

joi, 10 decembrie 2009


Reactia MediaSind fata de infiintarea Patronatului Presei Romane

Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind, organizatie reprezentativa, conform legii, la nivel de ramura mass-media, a luat act de infiintarea unui nou Patronat al Presei in cadrul Clubului Roman de Presa. De asemenea, FRJ MediaSind a luat act si de intentiile noii organizatii de a renegocia drepturile castigate de MediaSind in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Mass-Media, singurul document care reglementeaza drepturile si obligatiile angajatorilor si angajatilor din aceasta ramura. FRJ MediaSind respinge acuzatiile belicoase si jignitoare ale primvicepresedintel ui PPR, Razvan Corneteanu, la adresa Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Mass-Media. In conditiile in care dl. Corneteanu afirma ca acest contract trebuie renegociat pentru ca “este unul extrem slab” si ca el “a fost negociat de Ministerul Muncii cu unitati sindicale”, ca “este plin de greseli, de inadvertente si lasa loc la interpretari,” ca este un contract idiot(?!) etc, pentru corecta informare a publicului FRJ MediaSind face urmatoarele precizari:

Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Mass-Media nu a fost negociat cu Ministerul Muncii ci cu reprezentantii organizatiilor reprezentative conform legii, sindicate si patronate: FRJ MediaSind (organizatie care cuprinde 9000 de membri), Uniunea Nationala a Patronatului Roman (in a carei delegatie au fost inclusi reprezentantii Clubului Roman de Presa) si de Patronatul Presei din Romania – ROMEDIA (organizatie care cuprinde peste 60 de societati din presa) si produce efecte juridice pentru toti angajatii si angajatorii din aceasta ramura, indiferent de forma de capital al societatilor. Este regretabil faptul ca dl. Corneteanu, in calitate de director general al unui trust de presa, nu s-a documentat pentru a afla ca drepturile obtinute pentru toti angajatii din presa sunt drepturi prevazute in Codul Muncii, in Contractul Colectiv de Munca la Nivel National precum si in legislatia internationala din domeniu, cum ar fi Codul Deontologic anexat la CCM, care cuprinde clauza de constiinta si alte drepturi vitale pentru activitatea si protectia jurnalistilor. Tot pentru corecta informare precizam ca Patronatul Presei Romane, in actuala componenta, conform Legii nr. 130/1996, republicata, nu intruneste conditiile de reprezentativitate pentru a putea participa la negocierea contractului colectiv de munca. In cel mai bun caz, aceasta organizatie poate sa negocieze doar contracte colective de munca la nivelul grupurilor de unitati pe care le are in componenta, dar numai cu respectarea conditiilor minimale impuse de CCM la nivel de ramura mass-media. In ceea ce priveste graba Patronatului nou infiintat de a negocia un nou contract colectiv de munca, informam conducerea acestei noi organizatii ca, in conformitate cu legea, actualul CCM are valabilitate pana in data de 24 martie 2011 si ca poate fi negociat sau prelungit doar cu acordul partilor semnatare. FRJ MediaSind poate sa inteleaga reactiile disperate ale primvicepresedintel ui Razvan Corneteanu prin prisma supararii sale. Adevarul este ca domnia sa a fost extrem de deranjat de numeroasele controale demarate de FRJ MediaSind si de Inspectia Muncii la SC Adevarul SA, din cauza nerespectarii drepturilor tuturor angajatilor, controale finalizate cu amenzi si cu numeroase procese care se afla deja pe rolul instantelor de judecata. FRJ MediaSind face un nou apel catre toti jurnalistii sa solicite angajatorilor toate drepturile prevazute in Contractul Colectiv de Munca si sa sesizeze sindicatelor afiliate la MediaSind si Inspectiei Muncii orice nereguli pe care le constata in propriile contracte individuale de munca.

Drepturile prevazute in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Mass-Media precum si in Actele Aditionale pot fi citite pe site-ul www.mediasind. ro.

Presedinte FRJ MediaSind,

Cristi Godinac

marți, 8 decembrie 2009

Monitorizare alegeri prezidenţiale turul II, Sibiu


Liga Jurnalistilor din Sibiu a finalizat a doua etapa a campaniei de monitorizare a publicitatii electorale aparute in presa cotidiana din judetul Sibiu. Scopul monitorizarilor pe care Liga Jurnaliștilor din Sibiu le realizeaza este acela de a produce o imagine comparativa a infuziei de publicitate pe care partidele politice și candidații inscriși in procesele electorale au realizat-o cu scopul de a atrage un numar cat mai mare de voturi. In turul doi au fost monitorizate aparitiile candidatilor Traian Basescu si Mircea Geoana.
Datele generale ale monitorizarii arata ca Traian Basescu a acumulat 52,26% (46 mentiuni) din totalul publicitatii electorale iar Mircea Geoana 49,74% (40 mentiuni). Din totalul aparitiilor si mentiunilor, monitorizarea a reflectat publicitatea mascata a candidatilor (machete, texte publicitare si articole de promovare marcate incorect sau nemarcate) dupa cum urmeaza: Traian Basescu 22,27% iar Mircea Geoana 77,73%. Pe suprafete, candidatii reflectati in presa cotidiana din judetul Sibiu au acoperit: Traian Basescu 10.598,43 CMP iar Mircea Geoana 10.079,18.
Monitorizarea a acoperit cele doua publicatii cu aparitie cotidiana din judetul Sibiu: Tribuna de Sibiu si Monitorul de Sibiu.
Monitorizarea a fost realizata de Liga jurnalistilor din Sibiu, in parteneriat cu Fundatia Comunitatii Sibiu, Asociatia de Ajutor Familial PRO VITA Sibiu, Asociatia Sibiu 2050 si Centrul pentru Jurnalism Independent Bucuresti.
Partener media al monitorizarii: Realitatea TV Sibiu.

Rezultatele monitorizarii pot fi descarcate aici
Turul II al alegerilor este reflecta de la slide-ul nr. 14